Și copiii speciali au petrecut de ziua lor.A fost sărbătoare la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Balș.

0
3816

De Ziua Internațională a Copiilor a fost petrecere fastuoasă și în Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Balș.  Copiii de aici au dansat și au sărbătorit ziua lor într-o lume plină de culoare și muzică.

Anul acesta în unitatea de învățământ a fost implementat proiectul educațional “ Și noi suntem speciali…!”.  Scopul acestuia este acela de a oferi astfel de ocazie copiilor,  de a desfășura activități menite să sărbătorească copiii și afirmarea lor, prin limbajul universal al artei: muzica, dans,creație plastică.

“În fiecare an, la 1 Iunie, îndeplinim un ritual plin de bucurie și încântare, acela de a ne sărbători dragii noștri copii!

Nu există bucurie mai mare pentru un părinte ca bucuria copilului său, de aceea noi, “părinții de la școală “, uneori singurii lor părinți, am dorit  să le facem cu această ocazie o surpriză.

Vrem să-i unim într-un “lanț “ al sufletelor pure și al respectului , al mândriei de a face parte dintr-o lume care luptă pentru libertate, dreptate și iubire.Din punct de vedere al formării individului, copilăria este perioada învățării de la zero, etapa formării și a dezvoltării anumitor aptitudini.De aceea, părinții, familia dar și profesorii au responsabilitatea de a asigura copiilor cele mai bune condiții pentru a se dezvolta cât mai frumos”, a declarat Mihaela Ariciu, directorul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Balș.

La petrecerea de 1 iunie au participat cei 55 de elevi ai Centrului care au desfășurat activități recreative. Petrecerea a fost gândită special pentru ei, astfel că, au putut participa la ateliere de creație și pictură, muzică și dans, și cel mai distractiv pentru ei a fost la atelierul de face-painting. Acolo unde fiecare a putut să se transforme într-un personaj imaginar.

“ Este important ca și ei , cei mai supărați dintre copii, copiii abandonați , cei cu CES, să simtă că sunt iubiți și că este ziua lor. Să lucrezi cu ei este greu, dar și foarte frumos. Noi, dincolo de a fi cadre didactice suntem părinți și acasă și la serviciu. Este o satisfacție imensă să îi vezi evoluând și cel mai important să îi vezi fericiți”, a declarat directorul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Balș.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.