Prinși la pescuit în prima zi de prohibiție

0
1713

Pentru unii nici prohibiția nu stă în fața pasiunii pentru pescuit. Așa se face că doi slătineni sunt cercetați de jandarmi, pentru braconaj piscicol, după ce sâmbătă seara, chiar în prima zi de prohibiție, jandarmii i-au surprins la pescuit pe râul Olt, în zona Clubului Nautic și de Agrement „Plaja Olt”, folosind plase de pescuit și o barcă pneumatică.

 Doi bărbați în vârstă de 45 ani, respectiv 35 ani, cu domiciliul în municipiul Slatina, au fost surprinși sâmbătă seara în jurul orelor 22:00, pe malul stâng al râului Olt, în apropiere de Clubul Nautic, în timp ce pescuiau folosind o barcă pneumatică și plase de pescuit comercial tip setcă în lungime de 850 m. În cauză, s-au întocmit acte de sesizare sub aspectul săvârșirii a două fapte de natură penală prevăzute de art. 64 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.Bunurile au fost ridicate și predate organelor de urmărire penală pentru continuarea verificărilor ”, a declarat cpt. Simona Floricel, purtător de cuvânt al IJJ Olt.

Prohibiția generală pentru pescuit comercial/recreativ/sportiv pe apele interioare a fost stabilită în perioada 09 aprilie-07 iunie inclusiv, iar pentru apele de frontieră în intervalul 24 aprilie-07 iunie inclusiv, cu unele excepții. Totodată, jandarmii îi avertizează pe pescari că sunt cu ochii pe ei.

“Recomandăm celor pasionați de pescuit să înțeleagă impactul direct al prohibiției asupra refacerii ecosistemului, având ca scop principal protejarea resursei și asigurarea calității pescuitului, în viitor. Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt va continua seria acțiunilor punctuale care au ca principal scop protejarea fondului piscicol’’, a completat purtătorul de cuvânt al IJJ Olt.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.