Peste 1000 de vaccinări fictive in Caracal si București

0
471

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice – I.G.P.R., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție–Secția de urmărire penală și criminalistică, efectuează 12 percheziții domiciliare, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, dare de mită, cumpărare de influență, fals informatic și acces ilegal la un sistem informatic. Din cercetări a reieșit că, din august 2021 și până în prezent, personalul medical din cadrul unei clinici de vaccinare, cu puncte de lucru în sectorul 2 București și municipiul Caracal, județul Olt, ar fi efectuat vaccinări fictive. Peste 1.000 de persoane ar fi obținut în mod fraudulos, contra unor sume de bani, certificate digitale europene COVID, fără însă a li se administra efectiv serul necesar vaccinării și chiar fără a fi prezenți fizic în centrul de vaccinare. Activitatea infracțională a fost susținută și de faptul că vaccinul care a fost solicitat la deschiderea centrului de vaccinare și care s-a utilizat în cadrul acestuia implica administrarea unei singure doze. Persoanele cercetate vor fi conduse cu mandat de aducere la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea efectuării activităților specifice de urmărire penală și dispunerii de măsuri corespunzătoare. Activitățile se desfășoară cu sprijinul polițiștilor din cadrul D.G.P.M.B. – Poliția Sectorului 2 și inspectoratelor de poliție județene Olt, Vâlcea și Gorj. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale – I.G.P.R.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.