Un bucureștean a încurcat drumul din Negreni cu pista de Formula 1

0
1261

Un bucureștean s-a crezut regele șoselelor din Negreni. Doar că nu a luat în calcul și aparatul radar. Șoferul a depășit viteza legală cu 60 de kilmetri la oră. Efectiv a “zburat” printre autoturismele care erau conduse regulamentar.

“În jurul orei 17:00, polițiștii Serviciului Rutier Olt au depistat pe Drumul Național 65 – European 574, în localitatea Negreni, un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 119 km/h, pe un sector de drum unde limita maximă de viteză este de 50 de km/h”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuț Vasiloaica.

Șoferul vitezoman a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus reținerea permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule, pe o perioadă de 90 de zile.

Redactor: Georgeta Truşcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.