La data de 15 februarie, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Corabia, din cadrul Insectoratului de Poliție Județean Olt, au desfășurat activități educativ-preventive la o unitate de învățământ din localitatea Izbiceni, în cadrul proiectului „STOP VIOLENȚEI ÎN ȘCOALĂ!”.
La aceste activități au participat 75 de elevi din clasele V-VIII, precum și 5 cadre didactice, fiind purtate discuții cu caracter interactiv referitoare la siguranța online, violența în școli, pornografia infantilă, dar și despre consecințele pe care le are apelul fals la 112.
Elevii au fost încurajați să prezinte situații cu care s-au confruntat atât în viața reală cât și în lumea virtuală și soluțiile pe care le-au identificat pentru rezolvarea problemelor.
Prentru prevenirea victimizării online, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității recomandă copiilor:
• Să-și seteze parole complexe care să fie schimbate periodic și să nu le divulge altor persoane; • Să accepte cereri de prietenie pe rețelele de socializare doar de la persoanele cunoscute; • Să fie prudenți în a oferi sau posta pe internet informații personale, fotografii sau locații frecventate (adresa unde locuiesc, școala la care învață, etc.); • Să-și activeze setările de confidențialitate; • Să nu transmită niciodată persoanelor necunoscute date personale detaliate, date de autentificare ale conturilor de utilizare pentru aplicații de socializare sau pentru conturi bancare; • Să nu răspundă mesajelor supărătoare sau care conțin cuvinte sau imagini nepotrivite. Dacă în timpul comunicării on-line, există persoane care îi fac să se simtă incomod, să întrerupă comunicarea, să le blocheze sau să raporteze abuzul și să anunțe părinții, profesorii sau o persoană adultă în care au încredere; • Să folosească un desen în locul pozelor personale la profilele rețelelor de socializare; • Să nu instaleze aplicaţii din surse nesigure, care îi pot expune unor riscuri cum ar fi: crearea de breşe de securitate, copierea datelor personale, căutarea informaţiilor confidenţiale (parole, numere de carduri, conturi bancare)! • Să nu transmită nimănui în format electronic fotografii pe care nu ar vrea să le vadă bunicii, părinții sau alți cunoscuți. Prentru prevenirea agresiunilor sexuale asupra minorilor, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității recomandă copiilor: • Atunci când nu știu dacă un comportament este permis și trebuie să îl accepte, să ceară ajutorul unui părinte sau adult de încredere; • Să nu socializeze cu persoane necunoscute sau să accepte cadouri, dulciuri în schimbul unor informații sau comportamente cerute de aceste persoane; • Să facă distincția dintre atingerile bune și rele, permise și nepermise și să știe că nimeni nu are voie să îi atingă fără acordul lor; • Dacă se întâmplă să se confrunte cu o situaţie de agresiune sexuală (sunt atinși într-un mod care le produce neplăcere, sunt umiliți, hărțuiți, manipulați sau amenințați să facă diferite lucruri cu părțile intime ale corpului, sunt obligați să întreţină relaţii sexuale sau să privească imagini sau filme cu tentă sexuală), să știe că nu trebuie să le fie ruşine, nu este vina lor, chiar dacă pe moment nu au ştiut cum să reacţioneze. Să nu ţină secret ceea ce li s-a întâmplat și să discute cu o persoană adultă în care au încredere; • Să nu trimită nimănui imagini în ipostaze indecente sau mesaje (sexting) şi să nu accepte propunerea de a se întâlni cu persoane necunoscute care îi abordează în mediul online.
Redactor: Roxana Mihalache