C.P.E.C.A. Olt – proiecte de prevenire a consumului de droguri

0
605

Marți, 08 februarie 2022, la sediul Instituției Prefectului Județului Dolj, a avut loc, în prezența conducerii Agenției Naționale Antidrog și a reprezentanților instituțiilor partenere, prezentarea activităţii desfăşurate în anul 2021 de Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Craiova, din a cărei componență face parte și Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Olt. Activităţile realizate în anul 2021 în domeniul prevenirii consumului de droguri, al asistenţei psihologice şi al cooperării interinstituţionale reflectă implicarea activă şi preocuparea constantă a Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Olt, precum şi a celorlalte instituţii cu atribuţii în domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri pentru realizarea obiectivelor instituționale. C.P.E.C.A. Olt a continuat să asigure serviciile sociale de prevenire și asistență, prin intermediul unei bune colaborări cu instituțiile din domeniul educației, de la nivelul județului Olt, cu cadrele didactice, dar și cu instituțiile cu atribuții în domeniul combaterii traficului și consumului illicit de droguri și din domeniul asistenței medicale și sociale. Pentru conştientizarea şi implicarea întregii populaţii şcolare în programe de prevenire a consumului de droguri, CPECA Olt a coordonat implementarea, la nivel judeţean, a proiectelor și campaniilor naţionale iniţiate de Agenţia Naţională Antidrog în parteneriat cu instituţiile cu atribuţii în domeniu. Astfel, au fost implementate proiectele naţionale: „Mesajul meu antidrog”, „Necenzurat”, ,,Cum să creştem sănătoşi“, „ABC- ul emoţiilor“, „Fred Goes Net“ și Campania națională “Fii liber!”, în parteneriat cu ISJ Olt și CJRAE Olt , desfăşurându-se 172 activităţi, atât față în față, cât și on-line, care au avut 1038 beneficiari direcţi, preşcolari, elevi, profesori. Totodată, 320 de elevi din județul Olt au participat la 13 activități de prevenire pentru marcarea „Zilei Mondiale fără Tutun”, „Zilei Naționale fără Tutun”, Campaniei „19 zile de activism împotriva violenței și abuzurilor împotriva tinerilor” și Zilei Internaţionale de Luptă Împotriva Traficului şi Consumului Ilicit de Droguri. Pentru consolidarea legaturii efective dintre membrii familiei, precum și dintre aceștia și școală, în perioada de referință, CPECA Olt a coordonat implementarea proiectului “Eu și copilul meu”, fiind realizate 26 de activități cu participarea a 49 de părinți. Pentru reducerea influenţei factorilor de risc şi dezvoltarea influenţei factorilor de protecţie în mediile comunitare, corelat cu nevoile şi particularităţile acestora au fost implementate campanii Slatina, str. Centura Basarabilor nr. 8, tel./fax : 0249.411.177; e-mail cpeca.olt@ana.gov.ro naționale de prevenire: „Ziua Mondială fără Tutun“, „Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Traficului şi Consumului Ilicit de Droguri“, Campania media naţională ,,Fii liber !”, având 582 beneficiari direcţi, persoane din comunitate. În domeniul asistenţei psihologice a consumatorilor de droguri, la nivelul CPECA Olt, pentru anul 2021, au fost acordate: 18 informări, 36 şedinţe de consiliere individuală, 14 evaluări de specialitate. În anul de referinţă, s-au aflat în management de caz 9 beneficiari, pentru care au fost asigurate servicii integrate de asistenţă, în cadrul a 39 şedinţe de management de caz. Pentru anul 2022, CPECA Olt, urmăreşte consolidarea poziţiei de coordonator local al politicilor antidrog şi dezvoltarea schimburilor de date din domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri, în vederea unei monitorizări atente a fenomenului consumului şi traficului ilicit de droguri la nivel judeţean, pentru implementarea unor politici în concordanţă cu nevoile şi caracteristicile fenomenului.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.