Jandarmii olteni în acțiune și în 2021

0
945

Pentru jandarmii olteni, anul 2021 a fost marcat de aceeași dinamică a activităților care a impus adaptarea misiunilor de ordine publică și a eforturilor instituționale la situația operativă aflată sub incidența cadrului legal stabilit pe timpul stării de alertă. Anul 2021 a impus adaptarea misiunilor și a eforturilor instituționale, în funcție de măsurile stabilite ca răspuns la amenințările de ordin epidemiologic în perioada de prelungire succesivă a stării de alertă, iar activitatea desfășurată a urmărit îndeplinirea obiectivelor planificate, executarea cu responsabilitate a misiunilor și atribuțiilor specifice, inclusiv adoptarea unor măsuri instituționale pentru gestionarea eficientă a pandemiei de COVID-19.

Acţiunea efectivelor de jandarmi a avut ca fundament respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale privind garantarea libertăţii de exprimare, de întrunire şi asociere, în concordanţă cu prevederile constituţionale referitoare la caracterul liber, paşnic şi civilizat al adunărilor publice, fiind organizate şi executate misiuni la manifestări de protest, manifestări cultural-artistice, religioase, promoţionale, comemorative, manifestări sportive şi vizite oficiale.

Adoptarea unor prevederi legale care au limitat organizarea și desfășurarea diferitelor genuri de manifestări și adunări în spațiul public au condus la scăderea considerabilă a numărului acestora. Au fost executate 220 de misiuni de asigurare a ordinii publice, neînregistrându-se tulburări grave ale ordinii publice care să impună intervenția pentru restabilirea acesteia.

“Pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale, în perioada analizată, au fost constatate 401 fapte de natură penală, din care 58 constatate in misiuni proprii şi 343 în comun cu poliţia, fiind identificaţi 376 autori. Activităţile specifice desfăşurate pentru combaterea faptelor de natură contravenţională, s-au concretizat în aplicarea unui număr de 4604 sancţiuni în valoare de 957.650 lei . Cooperarea şi colaborarea s-a organizat la nivel inter şi intra-instituţional, fiind elaborate sau actualizate planurile existente în baza cărora s-au executat 640 acţiuni în cooperare cu instituţiile partenere şi 4 exerciţii tactice în scopul perfecţionării modului de acţiune în diferite situaţii”, se arată în comunicatul emis de IJJ Olt. „În spatele acțiunilor, al rezultatelor și al cifrelor stau oamenii dedicați profesiei, care au făcut faţă cu succes misiunilor încredințate și care au răspuns cu promptitudine şi profesionalism diverselor provocări apărute, cărora le mulțumesc pentru atingerea tuturor obiectivelor! Noi vom rămâne, în continuare, vigilenți și pregătiți să oferim sprijin comunității!” a precizat inspectorul șef, colonel Emanuel-Theodor BOTAN.

Totodată, IJJ Olt a continuat in 2021 și proiectele privind investițiile pe fondurilor externe nerambursabile.

– ,,Modernizare în vederea creșterii eficienței energetice a sediului Detașamentului 4 Jandarmi Caracal, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt ”;

– „Investiții comune în domeniul situațiilor de urgență pentru Consiliul Județean Olt și Municipalitatea Dolna Mitropolia”, în care am fost cooptaţi în calitate de partener-beneficiar;

– În cadrul proiectului „Consolidarea infrastructurii şi a pregătirii pentru situaţii critice de urgenţă” derulat de Jandarmeria Română pentru demolarea sediului Detașamentului 5 Jandarmi Balș și construirii unui sediu nou.

Redactor: Georgeta Truşcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.