GOOD TEACHERS MAKE A GREAT SCHOOL – un proiect Erasmus+ implementat în Liceul Metalurgic

0
1089

Cadrele didactice le la Liceul Metalurgic din Slatina sunt angrenate în această perioadă într-un proiect finanțat prin programul Erasmus + care vizează mobilități în domeniul educației școlare “Good teachers make a great school”. Prin acest proiect se urmărește îmbunătățirea procesului instructiv-educativ din cadrul școlii, transformarea lui într-un mediu modern, european, cu activități de învățare adaptate nevoilor elevilor săi.

Potrivit coordonatorului proiectului, profesor Iulica Cărămidă: ”îmbunătățirea competențelor pedagogice a șase cadre didactice în domeniul educației non-formale și de implementare a instrumentelor IT, pentru a lucra cu elevii cu risc de abandon școlar, în cadrul a trei sesiuni de formare. Totodată se urmărește și îmbunătățirea și consolidarea competențelor lingvistice a șase cadre didactice, urmare a participării la trei cursuri structurate desfășurate într-un cadru european, multilingvistic. Se are în vedere și dezvoltarea personală a șase cadre didactice, urmare a formării continue într-un cadru internațional de învățare, multiculturală.’’

Până în acest moment s-au desfășurat două fluxuri de mobilitate în cadrul proiectului european Erasmus+ Good teachers make a great school, în Spania și Franța.

Săptamâna trecută a avut loc diseminarea informațiilor acumulate după primel două fluxuri de mobilități. Noutățile acumulate vor fi introduse în actul de predare-învățare din cadrul liceului. Proiectul se va finaliza anul viitor.

REDACTOR : Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.