În ultimele 48 de ore, pentru prevenirea și combaterea infectării cu virusul SARS-CoV-2, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Olt și polițiști locali au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în contextul noilor reglementări legislative. Astfel, au fost verificate persoanele aflate în izolare/carantină la domiciliu, dar și zonele aglomerate, spațiile comerciale şi mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea noilor măsurilor impuse, în contextul stării de alertă. La activităţile de verificare desfășurate au participat aproximativ 250 de forţe de ordine, fiind verificate 124 de societăți comerciale, precum şi 217 mijloace de transport persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 130 de sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 55/2020, în valoare totală de 27.000 de lei, dintre care 115 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, în valoare de 20.000 de lei și 15 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, în valoare de 7.000 de lei. Pe aceasta cale, politistii reamintesc faptul că nerespectarea prevederilor referitoare la portul măștii de protecție se sancționează, conform Legii nr. 55/2020, cu amendă între 500 și 2.500 de lei. De asemenea, cu aceeași amendă se sancționează și nerespectarea prevederilor referitoare la restricțiile de circulație a persoanelor. Polițiștii olteni recomandă cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.
Redactor: Roxana Mihalache