Problemele pricinuite de calamitatile naturii dezlantuite revin in actualitate in fiecare an, pe data de 8 octombrie, cu ocazia Zilei Mondiale pentru Reducerea Dezastrelor Naturale. Ziua Mondiala pentru Reducerea Dezastrelor Naturale a fost aprobata ca eveniment anual de catre Adunarea Generala a ONU in anul 1990, prin rezolutia 44/236. In 2001 s-a decis continuarea sarbatoririi acestei zile prin rezolutia nr. 56/195 din 21 decembrie, ca mijloc de promovare a unei culturi globale cu privire la reducerea efectelor dezastrelor naturale – inclusiv prevenirea acestora, atenuarea efectelor si pregatirea impotriva dezastrelor. Într-un raport prezentat la Geneva de către ONU, România se afla printre statele care prezintă un risc foarte ridicat de producere a unor dezastre naturale, la egalitate cu cu Afganistan, Guatemala, Iran, Pakistan, Peru, Filipine şi Uzbekistan. Potrivit specialiştilor din domeniul mediului, printre cele mai importante cauze care duc la producerea dezastrelor naturale se numără poluarea cu petrol, poluarea fonică şi poluarea radioactiva. Manifestările frecvente ale fenomenelor naturale extreme, cum sunt: inundațiile, alunecările de teren, cutremurele, activitatea vulcanică, seceta, incendiile, la care se adaugă multiplele accidente tehnologice și situații sociale conflictuale, pot avea influență directă asupra vieții fiecărei persoane și asupra societății în ansamblu. Reducerea efectelor acestor dezastre naturale implică studierea profundă, interdisciplinară a hazardelor, a variabilității climei, a vulnerabilității populației și economiei, a circumstanțelor concrete și cauzele apariției fenomenelor extreme și, în mod deosebit, necesită perfecționarea continuă a metodelor de predicție și a sistemelor de avertisment, în scopul informării cât mai prealabile, educării și conștientizării populației despre pericolul real al acestor fenomene și comportamentul corect în cazul manifestării lor. Conform Organizației Națiunilor Unite, prin dezastre se înțelege o degradare serioasă a societății, care produce pierderi umane și materiale importante sau modificări majore ale mediului, ce depășesc capacitatea de răspuns a comunității respective, utilizând mijloacele proprii disponibile. Pentru societatea afectată este nevoie de un răspuns și sprijin extraordinar din afara ei, pentru a putea reveni la starea de normalitate.
Redactor: Roxana Mihalache