Consiliul Județean Olt a obținut certificarea sistemului calității, în cadrul proiectului ”Administrație eficientă, servicii de calitate la nivel județean”, finanțat din fonduri europene, în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020. Prin acest certificat obținut de instituția județeană se recunoaște calitatea serviciilor din domeniul administrației publice. Potrivit unui comunicat de presă remis de instituție, reiese că dertificatul a fost obținut în urma implementării standardului ISO 9001:2015, prin care se dorește simplificarea proceselor derulate în cadrul Consiliului Județean Olt, creșterea eficienței instituționale, iar serviciile prestate să fie în conformitate cu standardul de calitate ISO 9001, standard care deja este acreditat şi care şi-a dovedit eficiența. “Serviciile administrației publice locale la nivelul județului Olt vor avea ca bază de referință următoarele valori comune:Eficiență în administraţia publică – profesionalism şi etică la cele mai ridicate standarde şi performanţe ridicate ale funcţionarilor publici;Transparenţă în actul administrativ şi a activităţilor tuturor structurilor administrative;Accesibilitate pentru servicii, flexibilitate şi adaptabilitate a acestora conform cerinţelor individualizate ale cetăţenilor;Calitate superioară şi eficiență a serviciilor personalizate oferite;Responsabilitate față de cetăţean şi comunitatea locală”, se arată în comunicatul de presă.
Redactor: Georgeta Trușcă