La o săptămână de la întreruperea alimentării cu apă, pe timpul nopții, în Dobroteasa, Compania de Apă recurge la aceași decizie și pentru locuitorii din Valea Mare.
După ce marți, 13 iulie, presiunea apei a scăzut, miercuri reprezentanții CAO au luat decizia de a opri alimentarea cu apă, pe rețeaua publică, în intervalul 21.00-05.00.
“Așa cum am atenționat în repetate rânduri, în ultimele două săptămâni, consumul mare de apă pentru a uda grădinile și gazonul, poate duce la oprirea alimentării cu apă, pe timp de noapte. Comuna Valea Mare este în această situație și Compania de Apă Olt nu mai are posibilitatea să asigure serviciul de alimentare cu apă, continuu și în parametrii normali.De aceea, de la ora 21.00 până la ora 5.00, alimentare cu apă va fi oprită în satele Recea și Zorleasca”, au anunțat reprezentanții CAO.
Acest lucru se datorează faptului că oamenii aleg să își ude grădinile cu apă din rețeaua publică. În perioada aceasta consumul de apă a crescut cu peste 50%, ducând la scăderea presiunii.
“Facem, din nou, apel la cetățenii din Valea Mare să folosească apa din rețeaua publică numai pentru consumul casnic. Apa din rețeaua publică de alimentare cu apă nu se foloseste pentru a uda grădina, gazonul, pentru umplerea bazinelor și piscinelor. Acest lucru este prevăzut și în contractul încheiat între Compania de Apă Olt și clienți, dar și la art. 229 din Ordinul nr. 88/2007 al ANRSC. Din păcate, pentru că sunt cetățeni care nu respectă recomandările noastre și reglementările în vigoare, multe familii din comuna Valea Mare sunt acum afectate de lipsa apei potabile”, a anunțat CAO.
Redactor: Georgeta Trușcă