În această dimineață, polițiștii de investigare a criminalității economice din Olt au efectuat 31 de percheziții, în județele Olt, Prahova, Ilfov și în municipiul București, la sediile mai multor firme și locuințele unor persoane bănuite de evaziune fiscală cu piese auto, anvelope și utilaje industriale. Achizițiile ar fi fost efectuate prin intermediul a 15 firme de tip fantomă. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de 100.000 de euro.