În ultimele luni numărul infectărilor cu SARS CoV 2 a crescut alarmant în Olt, lucru ce a determinat autoritățile locale să stabilească noi măsuri prevenire şi limitare a îmbolnăvirilor cu COVID-19. În cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Olt s-au stabilit o serie de măsuri privind persoanele aflate în carantină sau în izolare la domiciliu, controlul privind respectarea acestei măsuri, precum şi informarea operatorilor de utilităţi publice despre aceste persoane.
Astfel, situaţia cu persoanele aflate în carantină sau în izolare la domiciliu, întocmită de Direcţia de Sănătate Publică Olt, va fi transmisă zilnic către Centrul Judeţean de Conducere şi Coordonare Olt şi de aici către furnizorii de utilităţi publice care au solicitat acest lucru, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Olt, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Olt, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Matei Basarab” al judeţului Olt, Oficiul Judeţean de Poştă Olt, autorităţile publice locale.
Totodată, primăriile vor informa persoanele carantinate sau izolate la domiciliu că în momentul în care solicită servicii din partea furnizorilor de utilităţi sunt obligate ca atunci când îşi declină identitatea să facă precizarea că sunt izolaţi sau carantinaţi la domiciliu, astfel încât reprezentanţii echipelor de intervenţie să-şi ia măsuri de protecţie.
De asemenea, s-a dispus autorităţilor locale să desemneze, prin dispoziţie emisă de primarul localităţii, 1-2 persoane care vor ţine evidenţa celor aflaţi în carantinare sau izolare.
“Autorităţile publice locale, conform art. 14 din Legea nr. 136/2020, au obligaţia de a asigura pentru persoanele aflate în carantină sau izolare la domiciliu sau în locaţia declarată de acestea necesarul de hrană ori, după caz, şi tratament, în funcţie de vârsta şi starea de sănătate a persoanei, precum şi livrarea acestora dacă persoanele se află în imposibilitatea de a-şi asigura procurarea hranei ori, după caz, a tratamentului. Prin hotărâre a Guvernului se vor stabili limitele maximale pentru aceste cheltuieli, care vor fi suportate din bugetul Ministerului Sănătăţii, prin unităţile administrativ – teritoriale.
În ceea ce priveşte autorităţile administraţiei publice locale din municipii şi oraşe, s-a dispus efectuarea de dezinfectări la scările de bloc, unde domiciliază persoanele confirmate de către Direcţia de Sănătate Publică Olt, ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2.
Recomandăm cetăţenilor judeţului Olt, cât şi operatorilor economici, să manifeste responsabilitate în respectarea măsurilor dispuse pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19”, se arată în comunicatul emis de Prefectura Olt.
Redactor: Geanina Lupu