54 DE PERMISE RETINUTE, DINTRE CARE 21, PENTRU ALCOOL

0
866

În perioada minivacanței de Rusalii, polițiștii olteni s-au aflat la datorie pentru prevenirea producerii accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool sau a altor substanțe, pentru fluidizarea traficului rutier, dar și pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice.. Au fost organizate dispozitive rutiere pentru fluidizarea și supravegherea traficului pe Drumul Național 65, precum și în municipiile Slatina și Caracal. În perioada 5-7 iunie, polițiștii rutieri au constatat 8 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 3 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii au efectuat aproximativ 630 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Au fost reținute 54 de permise de conducere, dintre care 21 pentru conducere sub influența alcoolului. În perioada 5-7 iunie, pe arterele rutiere din zona de competență a Inspectoratului de Poliție Județean Olt nu au fost înregistrate accidente rutiere grave. Printre activitățile desfășurate, exemplificăm depistarea polițiștilor din data de 7 mai 2020. Astfel, în timp ce acționau pe raza comunei Traian, polițiștii au oprit în trafic, un tânăr, de 17 ani, din localitate, care conducea un autoturism fără a deține permis de conducere. Proprietarul autoturismului, în vârstă de 49 de ani, era pasager al vehiculului în momentul depistării. Acesta a încredințat minorului vehiculul pentru a-l conduce. Cei doi au pus în pericol atât siguranța lor, cât și a celor participanți la trafic. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.