Inca un caz raportat in Olt. Este vorba de mama unei asistente de la SAJ Olt!

0
855

Conform datelor transmise de către Direcţia de Sănătate Publică Olt, până astăzi, 25 mai, în judeţul Olt, au fost confirmate 76 de cazuri de persoane infectate cu virusul Covid-19. Ultimul caz raportat de DSP Olt, este un contact direct al unui angajat SAJ.

Mai exact, este mama unei asistente medicale, de pe ambulanta, depistat cu COVID-19, saptamana trecuta. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 45 persoane au fost declarate vindecate şi au fost externate din unităţile spitaliceşti. Totodată, până acum, 29 persoane diagnosticate pozitiv cu infecţia cu Covid-19 se află internate în spital. Au fost înregistrate 2 decese ale unor persoane confirmate cu virusul SARS-COV-2. În judeţul Olt, în carantină instituţionalizată sunt 73 de persoane. Alte 1757 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală. Până la acest moment, pentru judeţul nostru, au fost prelucrate 2354 de teste Covid-19. De la informarea precedentă referitoare la situaţia epidemiologică din judeţul Olt a fost înregistrat un singur caz de infectare cu virusul SARS-COV-2, contact de familie a unui caz confirmat anterior, din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Olt. Ancheta epidemiologică în legătură cu clusterul de infectare COVID-19 de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt continuă. Polițiștii continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19. Forțele de ordine acționează, în principal, pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli, în contextul trecerii la starea de alertă.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.