Exceptii de la purtarea mastii

0
901

 

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății a aprobat Ordinul Comun MS-MAI privind instituirea obligativității purtarii mastii de protecție, a triajului epidemiologic si dezinfectarea obligatorie a mainilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS CoV-2 pe durata stării de alertă.

Conform documentului, pe perioada stării de alertă, masca de protecție trebuie purtată în orice spațiu public închis, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă, pe toată durata prezenței în oricare din spațiile închise ale incintei,
În funcție de evaluarea riscului efectuat de medicul de medicina muncii al unității sau a medicului de medicină școlară, după caz, pot exista unele excepții, astfel:
a) angajatul este singur în birou sau se află minim 2 m între persoanele din acel birou, cu condiția aerisirii camerei, cel puțin la două ore și se asigură dezinfecția suprafețelor;
b) persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;
c) persoana desfășoară activitați fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescuta, etc.);
d) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
e) vorbitorii în public cu condiția respectării distanței de 3 metri
f) elevii/studenții doar în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanțarea corespunzătoare
g) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.
Angajatorul sau conducătorul instituției are obligația de a elabora propriile proceduri pe baza evaluării de risc pentru fiecare angajat, în funcție de programul de lucru, specificul activității desfășurate, structura organizatorică, structura incintei.
Medicii de medicina muncii vor face evaluarea de risc și vor emite recomandări privind necesitatea purtării măștii pentru angajați, iar responsabilul SSM va face instruirea angajaților în ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă.
Măștile sunt eficiente dacă sunt folosite în combinație cu curățarea frecventă a mâinilor cu soluție pe bază de alcool sau cu apă și săpun. Masca nu se atinge în timpul purtării, iar în cazul atingerii măștii, mâinile trebuie igienizate cu soluție pe bază de alcool sau cu apă și săpun.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.