Saloanele de înfrumusețare s-au deschis la 5 dimineața

0
2829

Saloanele de înfrumusețare s-au deschis dis-de-dimineață. Încă de la primele ore, clienții au luat cu asalt saloanele de înfrumusețare. Unii au fost dispuși să se trezească foarte de dimineață doar să prindă o programare la salon.
Mihaela are un mic salon, iar pentru ea ziua de lucru a început la 5 dimineața și se va încheia târziu în noapte.
„Foarte mulți au vrut pe 15. Adică, am început la 5 dimineața și termin la 9 seara, încontinuu. Nici nu știu dacă o să am timp să mănânc. Inclusiv sâmbătă am de la 8 dimineața până la 7 seara, duminică nu am luat programări, iar luni și marți de dimineața până seara”, ne-a spus Mihaela Mohor, proprietara unui salon de înfrumusețare din Slatina.


Pentru marea redeschidere propietarii saloanelor de înfrumusețare au trebuit să facă unele investiții. După două luni în care cei mai mulți nu au înregistrat niciun fel de venituri, acestea au fost destul de costisitoare. Cât despre respectarea distanțării sociale, pentru saloanele nici aceasta se poate realiza mult mai ușor. De astăzi respectarea programărilor devine literă de lege, fiindcă după fiecare client în salon se dezinfectează.
„După o perioadă în care nu ai niciun fel de venit, pentru mine au fost întradevăr niște costuri mari. Investițiile s-au ridicat cam la 1500-2000 de lei. A trebuit să îmi cumpăr mănuși, dezinfectanți pentru suprafețe. Dezinfectanții îi foloseam și înainte dar stocul e mult mai mare acum fiindcă cerințele sunt altele. A trebuit să cumpăr pexiglas pentru masa de manichiură ce a costat peste 200 de lei, termoscaner ce a costat 300 de lei. Sunt lucruri ce în aparență nu costă, dar de fapt costă mult. Mai ales în condițiile în care nu am înregistrat niciun fel de venit. Condițiile de distanțare pentru mine sunt ușor de realizat fiindcă eu lucrez singură, neavând salariați, aceste condiții eu le respectam și înainte. Acum nu au voie să intre două persoane în salon, nu au voie cu însoțitor, mănușile și masca sunt obligatorii, distanța între programări este de 15 minute ca să pot dezinfecta și pregăti salonul pentru clientul următor. Lucrul acesta eu îl făceam și înainte, dar acum îl facem mult mai atent”, a completat Mihaela.
Proprietarii saloanelor de înfrumusețare susțin că perioada grea nu a trecut.
„După, nu pot să spun că lucrurile vor fi pe roz fiindcă nemaifiind nunți, botezuri, majorate nu vom mai avea clienți mulți ca în alte dăți. Asta vine după o perioadă în care pentru mine a fost un dezastru, pentru că eu trăiesc din afacerea mea. Eu nu am avut niciun fel de venit, pentru că eu îmi plăteam singură la șomaj, CAS și pensii. Nu am beneficiat de niciun fel de sprijin din partea statului, astfel că toate cheltuielile a trebuit să le suport eu”, a conchis proprietara salonului de înfrumusețare.
Toate măsurile cât și restricțiile sunt respectate doar în saloanele de înfrumusețare. Cosmeticienele care lucrează acasă sau la domiciliul clientului nu respectă măsurile impuse.
Potrivit site-urilor de socializare, în a doua parte a stării de urgență mulți au apelat la serviciile unui cosmetician, fără a ajunge la salon.
Poate pentru moment au rezolvat problema estetică, dar și-au riscat sănătatea.
Specialiștii susțin că trebuie să respectăm măsurile de igienă și distanțare sociala, iar în salonul de înfrumusețare putem avea certitudinea că acestea se respectă. În schimb, soluțiile alternative nu pot face decât să crească șansele infectării cu noul coronavirus.
În continuare, medicii, avertizează, faptul că daca am ieșit din starea de urgență nu înseamnă că pandemia s-a încheiat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.