Copiii si-au exprimat credinta prin arta, au invatat sa recicleze sau sa realizeze un scrapbook

0
795

În această săptămână, ce ar fi trebuit să fie dedicată „școlii altfel”, nu doar elevii claselor pregatitoare din cadrul Scolii Gimnaziale George Poboran din Slatina au avut parte de activitati educative online alaturi de doamnele invatatoare.

Elevii claselor a VI-a spre exemplu, au pus in practica ceea ce au invatat la orele de religie și educație socială. In clasa a VI-a, se studiază Cultura si interculturalitatea, iar una dintre teme a fost „tradiția si meșteșugurile”. Elevii au avut de realizat desene tematice cu motive pascale si au reusit adevarate opere. Pe pagina de socializare a institutiei de invatamant, cadrele didactice posteaza activitati indeite, menite sa reduca plictiseala in randul copiilor obligati de situatia actuala, sa stea in casa.


„Chiar dacă, momentan, nu putem merge nici la Școală, nici la Biserică, dragostea pentru frumos, dar mai ales credința, sunt în inimile noastre. Și pentru că ne apropiem de marea sărbătoare a Învierii Domnului, copiii își exprimă credința prin artă… Astăzi, artistul plastic, dna.Cristina Bacicu, ne-a onorat cu prezența dumneaei alături de noi. Doamna Cristina a îndrumat cu multă delicatețe copiii pentru realizarea unui peisaj cu lalele printre care s-au strecurat oușoare frumos încondeiate de copii, amintindu-ne astfel marea sărbătoare a creștinătății care se apropie, Sfintele Paști. „
Înainte de a începe lucrul propriu zis, doamna Cristina le-a prezentat copiilor, lalele din grădina proprie, oprindu-se cu răbdare asupra fiecărei părți componente a plantei.
Ulterior i-a învățat pe copiii să realizeze un scrapbook (album cu amintiri” sau ,,albumul tăieturilor”, concept apărut în Europa în anul 1880) având ca temă ,,2020-Anul sănătății plantelor”.
Elevii au invatat lucruri noi despre protejarea plantelor și a mediului având în vedere că anul 2020 a fost declarat anul internațional al sănătății plantelor de către FAO, Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite. De asemenea, copiii au urmarit fimulete si au aflat ce inseamna reciclarea. Alte cadre didactice, alti elevi, au ales deghizarea in personajul preferat sau retete pentru starea de bine.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.