1 800 persoane verificate de peste 500 de politisti, jandarmi, politisti locali si militari. Au aplicat amenzi de aproape 340 000 de lei

0
702

În urma activităților desfășurate în ultimele 24 de ore, forțele de ordine au continuat să acționeze în sistem integrat, fiind angrenați aproximativ 500 de polițiști, polițiști locali, jandarmi și militari care au vegheat la respectarea măsurilor prevăzute de ordonanțele militare.

Au fost verificate peste 1800 de persoane, privind modul în care acestea respectă măsura izolării la domiciliu. Astfel, a fost depistată, în proximitatea locuinței, o persoană care nu a respectat măsura izolării la domiciliu, fiind plasată în carantină instituționalizată, sub pază. Aceasta a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 5.000 lei, suportând și toate chetuielile generate de carantinare. Reamintim cetățenilor care se află sub măsura izolării la domiciliu că, în situația încare sunt identificate în afara spațiului de izolare, vor fi plasate în carantină forțată și vor fiobligate să suporte toate chetuielile efectuate cu carantinarea lor. În urma acțiunilor efectuate, pe raza județului Olt, atât în mediul urban cât și în mediul rural, oamenii legii au aplicat 191 de sancțiuni contravenționale persoanelor care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației, valoarea totală a amenzilor fiind de 338.590 lei. Totodată, au fost efectuate peste 50 de verificări la societățile comerciale și persoane fizice autorizate.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.