Situatia epidemiologica la nivelul Județului OLT

0
937

Număr total de persoane aflate în monitorizarea DSP Olt, de la începutul perioadei de supraveghere: 1800 persoane. Număr persoane izolate la domiciliu: 1000. Număr persoane ieșite din autoizolare: 723. Număr persoane carantinate: 77.

În urma intrării în vigoare a Ordonanței Militare privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 nr. 2/22.03.2020, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne au sporit prezenta în stradă și în rândul cetățenilor, aducându-le la cunoștință acestora importanța respectării măsurilor prevăzute. De astăzi, 23.03.2020, ora 22,00, în intervalul orar 22.00-06.00, deplasările în interes profesional se vor efectua pe baza legitimației de serviciu însoțită de adeverința eliberată de angajator sau declarația pe proprie răspundere. Pentru deplasările în interes personal, acestea se vor efectua numai pe baza declarației pe proprie răspundere completată în prealabil. In acest sens, regăsiti, pe site-ul Instituției Prefectului, modelul adeverinței eliberate de angajator și modelul declarației pe proprie răspundere. Precizăm faptul că, declarația pe proprie răspundere poate fi completată integral ”de mână”, cu preluarea tuturor elementelor prevăzute în modelul declarației pus la dispoziție. Declarația pe propria răspundere completată se va afla în posesia persoanei care efectuează deplasarea, împreuna cu documentul de identitate, și va fi pusă la dispozitia reprezentanților Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale la momentul legitimării. Reprezentanții Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale poate efectua fotografierea documentelor (declarație pe propria răspundere și act de identitate) la momentul legitimării persoanei.

ESTE ESENȚIAL să fim responsabili, să conștientizăm faptul că suntem parte dintr-o colectivitate și să îi protejăm pe cei din jurul nostru. Pe aceasta cale, Prefectul Florin Homorean, resminteste faptul că toți cetățenii trebuie să respecte măsurile adoptate, să se informeze doar din surse oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la liniaTELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este olinie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.

Reporter: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.