Protejăm natura, susținem dezvoltarea comunităților locale!

0
2

Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) a semnat trei noi contracte pentru elaborarea planurilor de management ale ariilor naturale protejate, în cadrul celor 17 proiecte aflate în implementare.

La momentul preluării mandatului de către președintele ANMAP, doamna Raluca Giorgiana Dumitrescu, procedurile de achiziție aferente acestor proiecte erau blocate. Prin eforturile susținute ale echipei și măsurile adoptate pentru deblocarea acestora, astăzi avem 8 contracte semnate, urmând ca până la sfârșitul anului să fie semnate încă două.

„Obiectivul nostru este implementarea cu succes a celor 17 proiecte, prin care vor fi elaborate 131 de planuri de management, contribuind astfel la protejarea biodiversității și la dezvoltarea durabilă a comunităților locale. Elaborarea acestor planuri creează premisele utilizării unor instrumente moderne și eficiente de management al ariilor naturale protejate, în concordanță cu atribuțiile instituționale ale ANMAP, și evidențiază contribuția agenției la îndeplinirea obligațiilor naționale și europene, inclusiv a celor care fac obiectul procedurii de infringement INFR(2020)2238 și al avizului motivat emis de Comisia Europeană.

Ariile naturale protejate nu reprezintă o piedică în calea dezvoltării, ci o oportunitate pentru comunitățile locale. Planurile de management nu urmăresc blocarea activităților economice, ci stabilirea unui cadru clar și echilibrat, în care protecția naturii să fie compatibilă cu dezvoltarea economică și socială. Ecoturismul, valorificarea produselor locale, păstrarea activităților tradiționale și utilizarea responsabilă a resurselor naturale pot genera locuri de muncă, oportunități economice și beneficii reale pentru comunitățile din vecinătatea ariilor protejate.

Protejarea biodiversității și dezvoltarea comunităților locale nu sunt obiective opuse, ci complementare.

Ne dorim ca aceste planuri de management să devină instrumente reale de dezvoltare durabilă, care să asigure echilibrul între nevoile oamenilor și conservarea patrimoniului natural.

Pentru că natura trebuie să fie o resursă pentru dezvoltarea comunităților de astăzi, dar și o moștenire vie pentru generațiile de mâine!”se arata in comunicat.

Redactor: Lupu Geanina

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.