SECȚIUNE NOUĂ ÎN SITE-UL ANPDCA – Protecția copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate

0
9

Plecarea părinților la muncă în străinătate reprezintă un demers care poate avea un impact deosebit asupra copiilor. Deși această situație nu este determinată, în mod necesar, de un context material precar sau de lipsa unei persoane care să asigure creșterea și îngrijirea copiilor, absența părinților poate genera consecințe emoționale importante, cu efecte asupra dezvoltării și bunăstării acestora.

În acest context, legislația în vigoare stabilește o serie de măsuri, proceduri și responsabilități menite să asigure protejarea drepturilor și interesului superior al copiilor pe perioada în care părinții se află la muncă în afara țării.

Ce obligații au părinții care pleacă la muncă în străinătate

  • Dacă esți părinte singur care exerciți autoritatea părintească, trebuie să te asiguri că lași copilul în siguranță în România. Ai obligația de a notifica intenția de plecare serviciului public de asistență socială (SPAS) din cadrul Primăriei de la domiciliu. Notificarea trebuie realizată cu minimum 40 de zile înainte de a părăsi țara.
  • În situația în care esți deja plecat la muncă în străinătate, ai obligația de a transmite de îndată această notificare către serviciul public de asistență socială din cadrul Primăriei.

Obligația de notificare se aplică și în cazul în care ambii părinți urmează să plece la muncă într-un alt stat.

Notificarea trebuie să conțină, în mod obligatoriu, numele și prenumele persoanei care se va ocupa de creșterea și îngrijirea copilului pe perioada absenței părinților.

Cine poate fi desemnat pentru creșterea și îngrijirea copilului?

Cadrul legal stabilește criterii specifice pentru persoana desemnată de părinte să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului pe perioada absenței:

  • să aibă minimum 18 ani împliniți.
  • să facă parte din familia extinsă, să fie o rudă, un afin, sau un prieten al familiei ori al familiei extinse.

Este esențial ca minorul să fi dezvoltat relații de atașament față de persoana care se ocupa de creșterea și îngrijirea acestuia sau să se fi bucurat de viața de familie alături de aceasta.

Persoana desemnată trebuie să îndeplinească toate condițiile materiale și garanțiile morale necesare pentru creșterea și îngrijirea adecvată a unui copil.

Cine stabilește dacă persoana desemnată poate să se ocupe de creșterea și îngrijirea unui copil cu părinți plecați la muncă în străinătate

Confirmarea persoanei în grija căreia va rămâne copilul se efectuează exclusiv de către instanța judecătorească.

Instanța dispune delegarea temporară a autorității părintești cu privire la persoana copilului pentru o perioadă de maximum un an.

În cazul în care părinții nu revin în țară, instanța poate prelungi succesiv această delegare temporară, pentru perioade de cel mult un an pe durata lipsei acestora.

Persoana căreia îi este delegată autoritatea părintească trebuie să își exprime acordul personal, direct în fața instanței.

La cererea depusă la instanță se vor atașa actele din care să rezulte îndeplinirea condițiilor materiale și a garanțiilor morale de către persoana desemnată, precum și raportul de anchetă psihosocială întocmit de serviciul public de asistență socială.

Cererea se soluționează în procedură necontencioasă, în termen de 3 zile de la depunerea acesteia.

Hotărârea instanței va menționa expres drepturile și îndatoririle delegate, precum și perioada aferentă delegării.

O copie a hotărârii judecătorești va fi comunicată primarului de la domiciliul părinților (sau tutorelui) și primarului de la domiciliul persoanei care a primit delegarea.

Unde poate solicita sprijin persoana desemnată să se ocupe de creșterea și îngrijirea unui copil cu părinți plecați la muncă în străinătate

Serviciile publice de asistență socială asigură consiliere și informare pentru persoanele desemnate pe o perioadă de 6 luni, pentru a le sprijini în asumarea răspunderii creșterii și dezvoltării copilului.

Persoana în sarcina căreia cad îngrijirea și creșterea minorului are obligația de a urma un program de consiliere, scopul fiind prevenirea situațiilor de conflict, neadaptare sau neglijență.

Pentru copiii care revin în România după o ședere în străinătate mai mare de un an alături de părinți, serviciul public de asistență socială și centrul județean de resurse și asistență educațională au obligația de a dezvolta servicii de consiliere specializată.

Autoritățile pot iniția campanii de informare pentru a conștientiza părinții cu privire la riscurile plecării în străinătate și la obligațiile care le revin.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.