SJU Slatina investește în pregătirea personalului

0
23

Spitalul Județean de Urgență Slatina continuă investițiile în pregătirea profesională a personalului medical, prin organizarea unui curs dedicat codificării medicale și finanțării cazurilor de acuți. La sesiunea de instruire au participat medici, asistenți medicali și registratori medicali, activitatea având ca obiectiv perfecționarea procesului de documentare și raportare a serviciilor medicale. Reprezentanții unității sanitare au subliniat importanța unei codificări corecte a diagnosticelor și procedurilor medicale, aceasta având un rol esențial atât în evidența activității medicale, cât și în asigurarea unei finanțări corespunzătoare pentru spital.

„Scopul acestui curs a fost îmbunătățirea elaborării documentațiilor medicale, finanțarea corectă pentru unitatea medicală dacă diagnosticele și procedurile medicale sunt documentate complet, eliminarea erorilor de codificare și reducerea respingerilor de validare, dar și îmbunătățirea indicatorilor de performanță ai spitalului”, au transmis reprezentanții SJU Slatina.

În cadrul cursului au fost abordate aspecte legate de completarea corectă a documentelor medicale, încadrarea diagnosticelor și procedurilor conform normelor în vigoare, precum și impactul pe care aceste activități îl au asupra finanțării serviciilor medicale. O documentare completă și exactă contribuie nu doar la o evidență mai bună a cazurilor tratate, ci și la evitarea erorilor care pot conduce la respingerea unor decontări sau la diminuarea fondurilor alocate.

Participanții au avut ocazia să își actualizeze cunoștințele și să clarifice aspecte practice întâlnite în activitatea de zi cu zi, astfel încât procesul de codificare să fie realizat cât mai eficient și în conformitate cu cerințele sistemului sanitar.

Conducerea spitalului a precizat că această inițiativă se înscrie în strategia de dezvoltare și modernizare a instituției, punând accent pe pregătirea continuă a personalului și pe creșterea calității serviciilor medicale oferite pacienților.

„Această acțiune face parte din amplul program de formare continuă implementat la nivelul Spitalului Județean de Urgență Slatina”, au mai transmis reprezentanții unității medicale.

Prin astfel de programe de instruire, Spitalul Județean de Urgență Slatina urmărește să îmbunătățească permanent actul medical, eficiența administrativă și capacitatea de a răspunde cât mai bine nevoilor pacienților.

„Suntem aici să facem din bine și mai bine!”, este mesajul cu care reprezentanții spitalului își reafirmă angajamentul pentru performanță și pentru dezvoltarea continuă a serviciilor medicale din județul Olt.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.