În acest weekend, polițiștii olteni au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Acțiunile au vizat prevenirea faptelor de violență, depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se preponderent pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive și a celor care nu respectă regimul legal de viteză. În această perioadă, poliţiştii au intervenit la 133 de solicitări, dintre acestea 95 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost aplicate 570 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 140.000 de lei. Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 29 de permise de conducere, dintre care 19 pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h, 2 pentru conducerea sub influența alcoolului sau altor substanțe interzise, iar 8 pentru alte abateri la regimul rutier.
De asemenea, au fost retrase 31 de certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale, fiind constatate și 8 infracțiuni la regimul rutier. În cadrul activităților, la data de 15 martie, în jurul orei 10:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliției Rurală nr. 6 Găneasa au oprit pentru control, în comuna Găneasa, un autoturism condus de către un bărbat de 73 de ani, din aceeași localitate. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilometru, care a indicat o valoare de 0,41 mg/l alcool pur in aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea măsurilor legale.
De asemenea, la data de 15 martie, în jurul orei 17:50, polițiștii din cadrul Secției de Poliției Rurală nr. 8 Perieți au oprit pentru control, pe Drumul Județean 546B, un autoturism condus de către un bărbat de 42 de ani, din comuna Șerbănești. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul polițiștilor fiind reducerea riscului rutier și creșterea siguranței cetățenilor.
Redactor: Geanina Lupu




