Jandarmii olteni, la datorie pentru siguranța comunității în minivacanța de Crăciun

0
23

În perioada minivacanței prilejuită de Sărbătoarea Crăciunului, caracterizată printr-un aflux crescut de persoane în spațiul public și de intensificarea activităților specifice acestei perioade, jandarmii olteni se află la datorie pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

În acest context, Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt va suplimenta numărul efectivelor aflate în teren, având ca obiectiv prevenirea faptelor antisociale și protejarea cetățenilor. Acțiunile se vor desfășura atât prin misiuni proprii, cât și în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru asigurarea unei intervenții eficiente și prompte.

Astfel, pe parcursul minivacanței, jandarmii vor acționa zilnic, prin dispozitive dimensionate corespunzător, cu prezență sporită în zonele aglomerate, în apropierea piețelor, centrelor comerciale, a altor puncte de interes public, precum și în zonele lăcașurilor de cult unde se desfășoară slujbe religioase.

Totodată, în această perioadă sunt intensificate activitățile de prevenire și control privind comercializarea articolelor pirotehnice. Reamintim cetățenilor că persoanele fizice pot achiziționa și utiliza exclusiv articole pirotehnice din categoria F1, cu risc scăzut, celelalte categorii – F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2 – fiind interzise pentru uz personal.

Utilizarea articolelor nepermise prezintă un pericol major, în special pentru copii. Folosirea acestora neautorizată poate provoca explozii, răniri grave, incendii sau pagube materiale.

„Jandarmeria Olt recomandă cetățenilor să adopte un comportament responsabil, să respecte indicațiile forțelor de ordine și să evite implicarea în conflicte sau comportamente care pot genera situații de risc. În situații care impun intervenția autorităților, încurajăm cetățenii să apeleze cu încredere la sprijinul jandarmilor aflați în teren sau la numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Vă dorim să aveți parte de un Crăciun liniștit și în siguranță, alături de cei dragi.”

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.