Duminica, in intervalul orar 18.00 – 04.00, polițiștii au acționat pe drumurile publice pentru depistarea conducătorilor auto care aleg să conducă autovehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise. În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat peste 150 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 45.000 de lei. De asemenea, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Craiova au depistat un tânăr, de 33 de ani, din comuna Vulpeni, județul Olt, în timp ce conducea un autoturism pe Aleea 1 Castanilor.
Barbatul a fost condus la o unitate medicala pentru a i fi prelevate mostre biologice, intrucat la testare, a iesit pozitiv la alcool, dar si la substante psihoactive. Potrivit purtatorului de cuvant al ISU Dolj, subcomisar de politie, Cristian Grigorescu:
”Întrucât prezenta halenă alcoolică, tânărul a fost testat cu aparatele din dotare, rezultând o concentrație de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, dar și un rezultat pozitiv pentru posibila prezență a substanțelor psihoactive. Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevarea mostre biologice în vederea stabilirii concentrației de alcool și a prezenței substanțelor psihoactive. Acestea vor fi înaintate IML, urmând a fi dispuse măsuri legale”.
Tot duminică, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 18 conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 4 autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestora au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
Redactor: Roxana Mihalache



