150 de ani de la nașterea Reginei Maria

0
15

Astăzi, 29 octombrie 2025, se împlinesc 150 de ani de la nașterea Reginei Maria, una dintre marile personalități ale națiunii române, care a avut un rol crucial în destinul și evoluția României moderne.

Regina Maria s-a născut în data de 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, în Anglia, ca Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, fiind nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii și a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. La doar 17 ani, s-a căsătorit cu Principele Ferdinand, moștenitorul tronului României, devenind mai târziu regină, mamă și simbol național.

Într-una din numeroasele sale scrieri memorialistice, Majestatea Sa mărturisea că nu-și poate închipui lumea fără copii și că aceștia au fost „punctul central” al vieții ei. A fost scriitoare, promotoare a portului popular românesc și prima femeie membră a Academiei Franceze de Arte Frumoase.

A crezut în proiectul de țară inițiat de pașoptiști și a contribuit fundamental la desăvârșirea acestuia, concretizat prin constituirea României Mari. A fost un model, în viața politică românescă, mai ales în momentele cele mai grele pentru țară.

A dat dovadă de echilibru și viziune, iar rolul său de sfătuitor al Regelui Ferdinand a atârnat greu în decizia acestuia de a intra în război împotriva patriei sale natale în 1916.

Încă din primele clipe ale războiului, Regina Maria și-a dedicat cu generozitate timp și energie bolnavilor și soldaților răniți pe front.

A avut o activitate medicală intensă în spitalele militare de campanie, care preluau răniții de pe front. A organizat reuniuni de caritate și a strâns fonduri pentru serviciul de ambulanță care i-a și purtat numele. Fotografiile din acea vreme o înfățișează pe regină în uniformă de infirmieră, mergând prin unitățile sanitare militare, prin tranșee și chiar prin apropierea liniilor inamice.

Prezența sa pe front, în mai toate momentele cruciale, încercând să aline suferințele și să ridice moralul soldaților răniți, ocupă un loc special în memoria Armatei Române. Această legătură strânsă cu soldații și ofițerii răniți i-a atras supranumele de „Regina Soldat” sau „Mama Răniților”.

Imediat după război, Regina a realizat un adevărat turneu diplomatic, cucerind Londra, Paris-ul, New York-ul și Washington-ul prin farmec, inteligență, prestanță și viziune politică. A consolidat relațiile României cu Occidentul, fiind considerată cea mai frumoasă reprezentantă a diplomației românești. A vizitat, printre altele, Franța și Marea Britanie, susținând interesele țării în fața cercurilor politice ale aliaților înainte de începerea Conferinței de Pace de la Paris.

Deși neoficiale, vizitele Reginei au adus multă simpatie cauzei românești, iar rezultatele obținute în urma încheierii Tratatului de Pace de la Paris i se datorează în mare măsură. Încoronarea Reginei Maria alături de Regele Ferdinand I, ca suverani ai României Mari, la 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, a fost doar o mică răsplătă pentru eforturile acesteia depuse în folosul națiunii române, față de care avea un mare respect:

Și-a dorit o țară modernă și unită și nu a ezitat să depună toate eforturile pentru îndeplinirea acestor obiective. Simpatia de care s-a bucurat, din partea contemporanilor, a depășit cu mult timpul și spațiul în care a trăit Regina Maria, iar noi, astăzi, îi păstrăm vie memoria, asemeni dragostei pe care a purtat-o mereu în suflet pentru poporul său.

Ca semn al respectului față de personalitatea și contribuția sa istorică, promoțiile de ofițeri, maiștri militari și subofițeri din acest an poartă numele „Regina Maria – 150”.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.