Prejudiciu de peste 29 milioane de lei, în domeniul comerțului cu autoturisme second-hand

0
37

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) – Structura Centrală, din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), anunță concluzionarea unei noi operațiuni de control, la un operator economic care desfășura activități de comerț cu autoturisme second-hand. În urma verificărilor,

Inspectorii antifraudă au constatat un prejudiciu de peste 29 milioane de lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată (TVA) datorată bugetului de stat. Modul de operare identificat Societatea verificată a aplicat în mod nelegal și abuziv regimul special de marjă pentru toate vânzările de autoturisme efectuate către persoane fizice și juridice din România și din alte state.

Autoturismele respective nu fuseseră achiziționate la rândul lor în regim de marjă, așa cum prevede legea. Prin aplicarea unei marje artificiale de aproximativ 100 de euro (inclusiv TVA) pentru fiecare autoturism, societatea a diminuat semnificativ TVA declarat și plătit la bugetul de stat. Totodată, inspectorii antifraudă au constatat că o parte dintre beneficiarii externi din Uniunea Europeană nu dețineau cod valid de înregistrare în scopuri de TVA la momentul livrării.

În aceste cazuri, livrările nu sunt scutite de TVA, iar societatea trebuia să colecteze TVA aferentă tranzacțiilor. Istoric și practici repetate Investigațiile inspectorilor antifraudă au relevat că reprezentanții societății au repetat același tip de fraudă și prin alte firme, folosind același mod de operare:

  • înființau succesiv noi societăți comerciale;
  • acumulau datorii la bugetul de stat prin aplicarea abuzivă a regimului de marjă; ● solicitau ulterior intrarea în insolvență, pentru a evita executarea silită de către ANAF.

Verificările se desfășoară în prezent în locații situate în județele Ilfov și Prahova, în cooperare cu Direcția Națională Anticorupție – Structura Centrală, fiecare instituție acționând în limitele competențelor sale legale.

Aceste controale continuă în paralel cu perchezițiile efectuate de organele de urmărire penală. În același timp, structurile regionale ale DGAF desfășoară acțiuni de verificare și monitorizare a transporturilor intracomunitare de autoturisme second-hand, în apropierea punctelor de trecere a frontierei din vestul țării.

DGAF subliniază importanța respectării legislației fiscale și își reafirmă angajamentul ferm în combaterea evaziunii fiscale, în colaborare cu partenerii instituționali. Piața autoturismelor second-hand este afectată de practici comerciale ilegale, care distorsionează concurența și dezavantajează firmele corecte.

ANAF atrage atenția asupra consecințelor legale ale nedeclarării taxelor și impozitelor, indiferent de sursa veniturilor și reafirmă importanța respectării obligațiilor fiscale pentru asigurarea unui mediu concurențial echitabil.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.