Sprijin educațional 2024–2025: fondurile pot fi utilizate până la 31 august 2025

0
18

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), împreună cu Ministerul Educației și Cercetării, reamintesc părinților că sumele de 500 de lei virate pe cardurile educaționale pentru anul școlar 2024–2025 pot fi cheltuite până la data de 31 august 2025.

În acest an școlar, peste 670.000 de copii din familii vulnerabile au beneficiat de acest sprijin european, destinat achiziționării de rechizite și materiale necesare pentru școală și grădiniță. Măsura are ca scop sprijinirea copiilor din medii dezavantajate, contribuind la reducerea abandonului școlar și la creșterea incluziunii în educație.

Totuși, mai bine de 10% dintre familii nu au folosit încă această sumă. Este vorba în total de aproximativ 33 milioane RON.

Banii neutilizați până la această dată vor fi retrași automat din conturile beneficiarilor și nu vor mai putea fi folosiți ulterior.

Termenul limită menționat este reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2023 privind unele măsuri pentru susținerea preșcolarilor și elevilor dezavantajați care beneficiază de sprijin educațional pe bază de tichete sociale pe suport electronic acordate din fonduri externe nerambursabile, precum și pentru luarea unor măsuri în domeniul educației, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, sumele care nu vor fi utilizate până la data de 31 august 2025 vor fi retrase automat din conturi de către emitenții cardurilor și nu vor mai putea fi folosite de către beneficiari. Programul va continua și în anul școlar 2025/2026, sumele urmând a fi transferate pe carduri în perioada septembrie–octombrie 2025, a declarat ministrul Dragoș Pîslaru.

În acest context, MIPE și Ministerul Educației și Cercetării fac un apel către părinți să achiziționeze din timp rechizitele necesare pentru viitorul an școlar, valorificând fondurile europene alocate pentru a susține educația copiilor.

Finanțarea acestei măsuri este asigurată din Programul Incluziune și Demnitate Socială, gestionat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, care va continua să acorde acest sprijin și în următorii ani școlari, pentru a garanta accesul egal la educație pentru toți copiii din România.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.