Aveți încă timp să pregătiți documentele necesare, pe care trebuie să le încărcați pe platforma AFM, după ce descărcați și completați cererea de finanțare, mai exact actul de identitate, certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat și cel privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, precum și atestatul de producător. Toate acestea trebuie să fie în termen de valabilitate la momentul înscrierii în aplicație.
“Dăm startul oficial luni, 12 mai, de la ora 10.00, iar înscrierile se pot face timp de o săptămână, până pe 19 mai 2025, la ora 23.59.
Avem două categorii de finanțări: una e de 65% din valoarea tractorului nou pe care vreți să îl cumpărați, iar cea de a doua este de 80% și merge către tinerii fermieri (cei cu vârsta până în 40 de ani).
Așadar, un sprijin de 35.750 euro sau de 44.000 euro pentru echipamente noi, moderne și mai puțin poluante, dar și pentru accesoriile necesare, cu ajutorul cărora producătorii agricoli vor putea să cultive mai ecologic și mai sustenabil. Adică să avem o agricultură mai verde și un aer mai curat în satele românești.
Toți cei care doresc să își înlocuiască tractorul uzat cu unul mai performant, cu valoarea maximă de 55.000 euro (cu TVA inclus), se pot înscrie direct în aplicația informatică de pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), nu la dealerii de tractoare. “ a declarat ministrul Mircea Fechet.
Monitorizarea investițiilor se realizează de către AFM pe o perioadă de 5 ani de la data achiziționării tractoarelor și accesoriilor aferente, pentru că ne dorim să îi sprijinim pe cei care au intenții serioase să facă agricultură ecologică. Reamintesc că nu sunt eligibile ATV-uri, UTV-uri sau drone agricole.
Bugetul alocat acestui program-pilot este de 500 milioane lei.
Valoarea finanțării:
- până la 65% din valoarea utilajului nou
- până la 80% pentru tinerii fermieri
Valoarea maximă eligibilă a utilajului: 55.000 euro cu TVA inclus
Pentru a beneficia de sprijin, solicitantul trebuie să caseze un autovehicul vechi și să achite contribuția proprie.
Eligibile sunt: tractoare și mașini agricole autopropulsate noi, cu accesorii aferente.
Nu sunt eligibile: #ATV-uri, #UTV-uri, drone agricole.
Documentele pe care le incarca solicitantul persoana fizica – producator agricol in aplicatia informatica:
- cererea de finanţare;
- actul de identitate al solicitantului, valabil la momentul înscrierii în aplicaţie;
- certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor, în termen de valabilitate la momentul înscrierii în aplicaţie;
- certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul, în termen de valabilitate la momentul înscrierii în aplicaţie;
- atestatul de producător, emis pe numele solicitantului, în termen de valabilitate la momentul înscrierii în aplicaţie.
Înscrierea se face exclusiv online , pe site-ul www.afm.ro, în aplicația informatică pusă la dispoziție de #AFM.
Detalii complete și ghidul solicitantului disponibile în link:
https://www.afm.ro/rabla_tractoare.php
Redactor: Geanina Lupu