ANES, în lupta pentru combaterea traficului de persoane

0
39

Luminița Popescu, secretar de stat al Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați a luat parte la un eveniment dedicat consolidării legislației penale din România, pentru un răspuns mai eficient împotriva traficului de persoane, organizat de International Justice Mission și Comisia Specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru combaterea traficului de persoane.

“Astăzi am participat la un eveniment dedicat consolidării legislației penale din România, pentru un răspuns mai eficient împotriva traficului de persoane, organizat de International Justice Mission și Comisia Specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru combaterea traficului de persoane. Evenimentul, care a marcat un moment de bilanț, a fost deschis prin intervenția Excelenței Sale, doamna Kathleen Kavalec, ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în România. Mesajul video al doamnei Alina Gorghiu, ministra Justiției, a subliniat faptul că traficul de persoane este o problemă tratată cu seriozitate de România. Reprezentanții Guvernului României (Mihai Pașca, secretar de stat Ministerul Justiției), ai Parlamentului (deputații Cristian Băcanu și Florin Manole, președinte al Comisiei), International Justice Mission (Ștefan Coman, advocacy lead) și ai Asociației ANAIS (Corina Voicu) au prezentat aportul la acest important progres legislativ, subliniind angajamentul internațional și național față de combaterea acestui fenomen”.

Necesitatea actualizării legislației, protecția victimelor și urmărirea penală a traficanților reprezintă o prioritate pentru România. Agentia Nationala pentru Egalitatea de Sanse intre Femei si Barbati – ANES colaborează, la nivel instituțional, și susține permanent inițiativele derulate în acest domeniu, participând, constant, la elaborarea strategiilor naționale. La nivelul ANES, funcționează linia națională gratuită 24h destinată victimelor violenței domestice, discriminării pe criteriul de sex și a traficului de persoane, cu numărul unic 0800.500.333. Pentru asigurarea suportului specializat victimelor traficului de persoane, au fost organizate sesiuni de instruire pentru operatorii call-center, în domeniul combaterii traficului de persoane, susținute de către formatori specializați din cadrul organizațiilor neguvernamentale.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here