Numărul mare de accidente de muncă înregistrat în acest domeniu de activitate, a condus la intensificarea acțiunilor de verificare și monitorizare a modului în care se respectă prevederile legale în domeniul securității și sănătății în muncă, precum și asupra modului în care angajatorii realizează măsurile de securitate și sănătate dispuse de inspectorii de muncă, în șantierele temporare și mobile. Se urmareste astfel, cresterea gradului de prevenire a riscului de cădere de la înălțime, precum si al surpării malurilor la lucrările de excavații. Campania se va derula pana la sfarsitul anului.