Primele exemplare de vultur sur au ajuns în România

0
8

„Evenimentul de astăzi marchează revenirea unei specii emblematice dispărute din fauna României de peste 70 de ani, în urma unui proces de pregătire desfășurat pe parcursul mai multor ani. Vulturul este un simbol al puterii, curajului, vigilenței, nobleții și are un rol esențial în echilibrul ecosistemelor, contribuind la reducerea riscului de răspândire a diverselor boli. Prin acest demers, România se aliniază eforturilor europene de conservare a vulturilor și de refacere a ecosistemelor naturale”, a declarat ministra Diana Buzoianu.

Exemplarele de vultur sur (Gyps fulvus) au fost eliberate ieri, în apropiere de comuna Rucăr, județul Argeș, în cadrul primului program de reintroducere a acestei specii din România. Primii vulturi suri vin din Spania și sunt găzduiți într-o volieră special amenajată într-o zonă montană, cu vedere către stânci. Aceștia vor avea la dispoziție un punct de hrănire, accesibil și vulturilor liberi, care pot trece prin zonă în zborurile lor de sute de kilometri prin Europa. După o perioadă de aclimatizare, vulturii vor fi eliberați treptat în mediul natural, unde, de regulă, rămân în proximitatea zonei de eliberare și revin periodic la locul de hrănire.

După reintroducerea vulturului sur în Munții Făgăraș, proiectul va continua cu reintroducerea vulturului negru și a zăganului.

Vulturul sur și alte patru specii au cuibărit în țara noastră de-a lungul vremii:

  1. Vulturul sur, Gyps fulvus
  2. Vulturul negru, Aegypius monachus
  3. Zăganul, Gypaetus barbatus
  4. Vulturul hoitar, Neophron percnopterus

Ce stim despre vulturul sur?

  • femela depune un singur ou pe an
  • ambii părinți au grijă de pui până când acesta devine independent
  • specia este adesea observată la altitudini cuprinse între nivelul mării și 3.000 de metri
  • preferă stâncile și versanții abrupți pentru cuibărit
  • sunt păsări sociale, care formează grupuri și se adună în jurul surselor de hrană sau în locurile de odihnă
  • emit sunete guturale sau șuierătoare atunci când se află în colonii sau în timpul hrănirii

Speciile de vulturi au dispărut din fauna României de peste 7 decenii.

Proiectul de reintroducere a vulturului sur în Munții Făgăraș este derulat de Fundația Conservation Carpathia și ING Romania, în parteneriat cu Grupul Milvus și Direcția Sanitar Veterinară Argeș, cu sprijinul unui consorțiu format din comunele Rucăr, Valea Mare Pravăț și Lerești.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.