Rubrica „PUNCTUL de informare EDU”- clarificări despre folosirea telefoanelor la școală

0
5

Este sau nu este permisă utilizarea telefoanelor, în timpul orelor?

Nu este permisă. Utilizarea, în timpul orelor de curs, a telefoanelor mobile sau a oricăror alte echipamente de comunicații electronice de către elevi se poate face numai la solicitarea cadrului didactic, în situația folosirii lor în procesul educativ.

Pe tot parcursul programului școlar telefoanele mobile ale elevilor sunt depuse într-un spațiu special amenajat în fiecare sală de clasă, la care au acces profesorul diriginte/directorul unității de învățământ/cadrul didactic desemnat să efectueze serviciul pe școală.

Nerespectarea prevederilor referitoare la utilizarea telefoanelor/a altor echipamente de comunicații electronice poate duce la preluarea acestora de către personalul unității de învățământ pentru a fi predate părinților elevilor minori sau elevilor majori, conform regulamentului de organizare și funcționare al școlii.

Prevederile nu se aplică echipamentelor pe care elevii cu CES sunt autorizați să le folosească.

Interdicția privind folosirea telefoanelor în timpul orelor este prevăzută în:

  • Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023;
  • Regulamentul – cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), aprobat prin ordinul de ministru nr. 5.726/2024, cu modificările și completările ulterioare;
  • Statutul elevului, aprobat prin ordinul de ministru nr. 5.707/2024.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.