Cardurile educationale pentru elevi, incarcate cu 500 lei

0
14

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Dragoș Pâslaru a declarat pentru Edupedu.ro că „până la finalul acestei săptămâni, vineri 19 decembrie, vor fi încărcate cu câte 500 de lei, cardurile nou emise, pentru care au fost acte adiționale, valabile pentru anul acesta 2025-2026. În ianuarie vor mai fi emise noi carduri și încărcate”, a mai spus ministrul.

Amintim ca, pe 27 noiembrie au fost încărcate pe anul acesta cardurile pentru aproape 500.000 de beneficiari care aveau deja cardurile de anul trecut.

Potrivit autorităților, aproximativ 122.000 de carduri educaționale nou emise vor fi încărcate până vineri, 19 decembrie. Aceste carduri sunt aferente unor acte adiționale încheiate pentru anul școlar în curs și au fost deja distribuite prin intermediul unităților de învățământ. Părinții le-au ridicat de la școli, iar în prezent se află în etapa finală de alimentare cu sumele aferente.

Beneficiarii acestei tranșe sunt, în principal, copii care primesc sprijinul pentru prima dată sau elevi pentru care au intervenit modificări față de anul anterior, cum ar fi schimbări de date personale sau de situație școlară.

Preșcolarii și elevii dezavantajați din învățământul de stat primar și gimnazial beneficiază și în anul școlar 2025-2026 de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru anunța in septembrie că datele actualizate, conform EduVouchers, aplicatia STS, indică un număr de 674.975 elevi defavorizați și a suplimentat bugetul pentru acest an școlar. Astfel că, 666.373 de elevi vor fi sprijiniți cu 333.186.500 lei în 2025-2026.

Ce se poate cumpăra cu tichetele educaționale

Cardurile educaționale trebuie utilizate exclusiv pentru cumpărarea de rechizite și articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei, potrivit OUG nr. 83/2023. Pe site-ul -ul Ministerului Fondurilor Europene apar mai multe informații despre tichete și utilizarea lor.

  • Nu sunt permise operațiuni de retragere de numerar sau preschimbare în numerar a celor 500 de lei și utilizarea lor în alte scopuri;
  • Pot fi folosite doar pe teritoriul României, doar în unitățile afiliate;
  • Nu se poate emite restul banilor în cash, la unitățile de unde se achiziționează rechizitele /articolele de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței;

Cât timp este valabil tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional:

Tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii, fără a se înțelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic.

Însă, sprijinul financiar de 500 lei se acordă o singură dată pentru un întreg an școlar, într-o tranșă unică. În funcție de evoluția veniturilor familiei, cei care au dreptul la această măsură de sprijin vor încasa sumele cuvenite pe tichetele pe suport electronic emise în acest an.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.