Peste 8.400 de dosare aprobate în cadrul Programului Rabla pentru persoane fizice

0
19

„Îi felicit pe cei cărora le-au fost aprobate dosarele în cadrul Programului Rabla Auto 2025 pentru persoane fizice! Așa cum am promis, AFM gestionează transparent și eficient banii publici. Scopul nostru este să găsim soluții pentru reducerea poluării, să creștem calitatea vieții românilor. Îmi doresc ca, de anul viitor, AFM să gestioneze proiecte strategice pentru România și pentru cetățenii săi, proiecte care să susțină comunități întregi”, a spus ministra Diana Buzoianu.

Administratia Fondului pentru Mediu a publicat lista celor 8.486 de ecotichete aprobate, în valoare totală de 107.708.000 lei, pentru persoanele fizice înscrise în program.

Ce urmează:

După publicarea listei, AFM actualizează în aplicație statusul solicitantului în „beneficiar aprobat pentru finanțare”.

În 60 de zile de la obținerea acestui status, persoana fizică trebuie:

  • să distrugă și să radieze autovehiculul uzat;
  • să încarce documentele și data radierii în aplicația informatică.

Sesiunea Rabla pentru plug-in hybrid, motociclete electrice, autovehicule 100% electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen este în continuare deschisă până la 25 noiembrie 2025, ora 23:59, sau până la epuizarea bugetului.

Lista completă a dosarelor aprobate este disponibilă pe www.afm.ro, la secțiunea Programul Rabla Auto – persoane fizice.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.