Sinteza indicatorilor economici şi sociali din Olt

0
55

Producţia industrială a crescut în perioada 1.I – 31.VII.2025 faţă de perioada similară din anul precedent, precum și în luna iulie 2025 comparativ cu luna iulie a anului 2024. Astfel, indicele producţiei industriale a crescut cu 7,2% în primele 7 luni ale anului 2025 faţă de același interval din anul anterior, iar creșterea indicelui producţiei industriale (IPI) înregistrată în luna iulie 2025 faţă de luna corespunzătoare din anul 2024 a fost de 2,6%.

Dinamica producției industriale

În luna iulie 2025, indicele valoric al cifrei de afaceri totală (ICA) al unităţilor industriale, faţă de luna similară din anul 2024, a crescut cu 10,8%. Totodată indicele valoric al cifrei de afaceri cumulat în perioada 1.I.–31.VII.2025 a fost mai mare cu 7,5% faţă de același interval din anul premergător.

Dinamica cifrei de afaceri din industrie

  • Exporturile FOB (preţuri la frontiera ţării exportatoare) realizate în prima jumătate a anului 2025 au fost de 1.153.004 mii euro.
  • În structura pe mărfuri a exporturilor, cinci secţiuni de mărfuri deţin 97,4% din totalul exporturilor, după cum urmează:
  • „Metale comune şi articole din acestea” – au avut valoarea cumulată de 523.411 mii euro şi reprezintă 45,4% din totalul exporturilor;
  • „Materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea” – totalizează 449.826 mii euro şi reprezintă 39,0% din totalul exporturilor;
  • „Maşini, aparate şi echipamente electrice” – însumează 124.112 mii euro şi reprezintă 10,8% din total export;
  • „Grăsimi și uleiuri animale” – însumează 13.070 mii euro şi reprezintă 1,1% din totalul exporturilor;
  • „Materii textile, şi articole din acestea” – însumează 12.374 mii euro şi reprezintă 1,1% din totalul exporturilor;

Importurile CIF (preţuri la frontiera ţării importatoare) realizate în perioada 1.I.-30.VI.2025 au fost de 784.054 mii euro. În structura pe mărfuri a importurilor, şapte secţiuni de mărfuri deţin 95,0% din totalul importurilor, după cum urmează:

  • „Metale comune şi articole din acestea” – însumează 274.702 mii euro şi reprezintă 35,0% din totalul importurilor;
  • „Materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea” – totalizează 162.919 mii euro şi reprezintă 20,8% din totalul importurilor;
  • „Produse ale industriei chimice şi ale industriilor conexe” – însumează 117.710 mii euro şi reprezintă 15,0% din totalul importurilor;
  • „Maşini, aparate şi echipamente electrice” – au valoarea cumulată de 66.809 mii euro şi reprezintă 8,5% din totalul importurilor;
  • „Instrumente şi aparate optice” – însumează – 59.763 mii euro şi reprezintă 7,6% din totalul importurilor;
  • „Materii textile şi articole din acestea” – însumează 51.550 mii euro şi reprezintă 6,6% din totalul importurilor;
  • „Produse minerale” – însumează 12.078 mii euro şi reprezintă 1,5% din totalul importurilor;

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.