Prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare au fost aduse o serie de modificări cu privire la contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS).
Una dintre modificările legislative vizează eliminarea din categoria persoanelor exceptate de la plata CASS a persoanelor fizice aflate în întreținerea unei persoane asigurate, respectiv soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii.
În contextul acestor modificări, începând cu data de 1 august 2025, persoanele fizice care realizează venituri1 din: salarii și asimilate salariilor, pensii, activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, din asocierea cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului II sau titlului III din Codul fiscal, cedarea folosinței bunurilor, activități agricole, silvicultură și piscicultură, investiții, alte surse etc. pentru care datorează CASS pot opta pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, pentru persoanele aflate în întreținere, respectiv soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii.
CASS datorată de persoanele fizice care optează, pentru fiecare persoană pentru care se exercită opţiunea, se determină prin aplicarea cotei de 10% asupra bazei de calcul, reprezentând valoarea a 6 salarii de bază minime brute pe ţară, în vigoare la data de 1 ianuarie a anului în care se exercită opţiunea. Opţiunea se exercită oricând în cursul anului, prin depunerea Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice – formular 212, în care se evidenţiază contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată. Formularul 212 a fost aprobat prin Ordinul președintelui ANAF nr. 1929/2025.
Formularul se poate descarca la următorul link: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Declaratii_R/declaratie_unica.html.
Plata CASS datorată pentru fiecare persoană pentru care se exercită opţiunea se efectuează în 2 tranşe, după cum urmează:
- a) 25% din contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată, la data depunerii declaraţiei prin care se exercită opţiunea;
- b) 75% din contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui în care s-a exercitat opţiunea.
Precizăm că, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1506/2024, începând cu data de 1 ianuarie 2025, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, fără a include sporuri şi alte adaosuri, este în suma de 4.050 lei lunar. Ca urmare, pentru anul 2025, baza de calcul pentru stabilirea CASS este de 24.300 lei (6 x 4.050 lei), iar CASS datorată este de 2.430 lei.
Deci, persoana care optează pentru plata CASS pentru persoanele aflate în întreținere datorează 2.430 lei pentru fiecare persoană pentru care a exercitat opțiunea. Plata CASS datorată în sumă de 2.430 lei se va efectua în două tranșe.
Prima tranșă în sumă de 608 lei se efectuează la data depunerii formularului 212, iar a doua tranșă în sumă de 1.822 lei se efectuează până la data de 25 mai 2026. Plata se poate face și integral.
Declaraţia se depune, împreună cu anexele completate, dacă este cazul, astfel:
- a) prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv: – prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual” (SPV); – pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.
- b) în format letric, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire. Data depunerii declaraţiei în format hârtie este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz.
Contribuabilii care nu dețin un calculator personal sau nu dispun de o conexiune la Internet, pot utiliza calculatoarele destinate auto-servirii din cadrul unităților fiscale, cu ajutorul cărora pot efectua următoarele operațiuni:
– înregistrarea în cadrul serviciului Spațiul Privat Virtual;
– completarea Declarației Unice;
– depunerea Declarației Unice.
Lista sediilor unităților fiscale în care sunt puse la dispoziția contribuabililor calculatoare destinate auto-servirii se regăsește pe portalul www.anaf.ro, la secțiunea Asistență contribuabili – Servicii oferite contribuabililor.
De asemenea, contribuabilii pot solicita sprijin și funcționarilor din cadrul organelor fiscale locale, în cadrul cărora există personal special instruit pentru a acorda îndrumare și asistență pentru depunerea Declarației unice. Contribuabilii își pot îndeplini obligațiile de plată prin următoarele modalități:
– cu cardul bancar sau numerar la casieriile Trezoreriei Statului pe raza cărora aceștia își au domiciliul fiscal;
– on-line, cu cardul, prin intermediul Spațiului Privat Virtual sau al platformei Ghiseul.ro;
– prin virament bancar;
– cu mandat poștal, prin intermediul oficiilor poștale.
Informații suplimentare pot fi obținute: accesând portalul www.anaf.ro, secțiunea Asistență contribuabili – Servicii oferite contribuabililor – Ghiduri curente și alte materiale informative; telefonic, la numărul 031.403.91.60; la structurile de asistenţă pentru contribuabili din cadrul unităţilor fiscale teritoriale.
Totodată, menționăm faptul că, în ceea ce privește calitatea de asigurat, pe site-ul CNAS, www.cnas.ro, este publicată o informare referitoare la modificările legislative privind asigurările sociale de sănătate prevăzute de Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare care poate fi vizualizată la următorul link:
Redactor: Geanina Lupu