Misiune contracronometru, în orașul Potcoava, pentru salvarea unui copil, în vârstă de nouă ani, scos dintr-o piscină în stare de inconștiență. La fața locului s-au deplasat echipajul SMURD Scornicești și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Olt, dintre care unul cu medic.
Minorul a fost găsit în stop cardio-respirator, în curs de resuscitare de către persoanele aflate în zonă. Manevrele de resuscitare au fost continuate de personalul medical pentru aproximativ o oră, în urma acestora pacientul prezentând activitate cardiacă.
Copilul a fost transportat la UPU Slatina, în stare de inconștiență, ulterior fiind transferat la UPU Craiova pentru continuarea îngrijirilor de specialitate.
Pentru prevenirea unor astfel de situații, recomandăm:
– Supravegherea permanentă a copiilor, atât în apă, cât și în apropierea acesteia;
– Utilizarea de către copii a vestelor de salvare sau a dispozitivelor plutitoare adecvate vârstei, în special în cazul celor care nu știu să înoate;
– Respectarea semnelor și regulilor impuse de administratorii piscinelor.
Redactor: Geanina Lupu