În conformitate cu articolul 19 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, pe durata procedurii de azil străinul care solicită acordarea unei forme de protecţie are următoarele obligaţii:
- obligaţia de a prezenta organelor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, în scris, cererea motivată cuprinzând datele indicate de organul la care o depune, precum şi de a se supune fotografierii şi amprentării. Amprentarea nu este efectuată în cazul străinilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani;
- obligaţia de a prezenta autorităţilor competente informaţii complete şi reale cu privire la persoana şi la cererea sa de azil;
- obligaţia de a depune toate documentele pe care le are la dispoziţie şi care au relevanţă cu privire la situaţia sa personală;
- obligaţia de a preda documentul pentru trecerea frontierei de stat, urmând să primească documentul prevăzut la art. 17 alin. (1) lit. h) – dreptul de a i se elibera un document temporar de identitate, a cărui valabilitate va fi prelungită periodic de Inspectoratul General pentru Imigrări;
- obligaţia de a urmări stadiul procedurii şi de a informa Inspectoratul General pentru Imigrări cu privire la schimbarea reşedinţei, în termen de cel mult 5 zile de la ivirea situaţiei;
- obligaţia de a răspunde la solicitările organelor cu atribuţii în domeniul azilului;
- obligaţia de a nu părăsi localitatea de reşedinţă fără autorizarea Oficiului Român pentru Imigrări. Autorizaţia va fi emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări în urma unei analize individuale, obiective şi imparţiale, iar în cazul neautorizării, aceasta va fi motivată;
- obligaţia de a se prezenta la examenele medicale ce îi sunt stabilite, precum şi de a se supune vaccinării, după caz, în scopul protejării sănătăţii publice. Vaccinarea se realizează conform prevederilor legale în vigoare, la solicitarea Inspectoratului General pentru Imigrări, adresată direcţiilor de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, după caz;
- obligaţia ca, la solicitarea autorităţilor competente, să se supună controlului corporal şi al obiectelor pe care străinul le are asupra sa. Fără a aduce atingere verificărilor efectuate din motive de securitate, controlul corporal se efectuează de o persoană de acelaşi sex cu persoana controlată, cu respectarea deplină a principiului demnităţii umane şi al integrităţii fizice şi mentale;
- obligaţia de a respecta legile statului român, precum şi măsurile dispuse de organele române competente în materie de azil.
Mai multe informații în ceea ce privește azilul în România găsiți accesând următorul link: https://igi.mai.gov.ro/wp-content/uploads/2024/06/LEGE-nr.-122-din-4-mai-2006.pdf
Redactor: Geanina Lupu