AFIR a publicat pe www.afir.ro versiunea finală a Ghidului solicitantului pentru intervenția DR-23 – Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii unor produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa 1 a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene din Planul Strategic PAC 2023–2027!
*Sesiunea de depunere a cererilor de finanțare este preconizată pentru perioada septembrie – octombrie 2025.
*Finanțarea nerambursabilă poate ajunge până la 65% din valoarea cheltuielilor eligibile
– în limita a 10 milioane euro pentru investițiile în sectorul panificației și
– maximum 3 milioane euro pentru alte tipuri de investiții.
*Beneficiarii eligibili sunt IMM-urile și întreprinderile mari care desfășoară activități în domeniile prevăzute în fișa intervenției DR-23.
* Pentru ce poți primi finanțare?
De la fabrici de pâine, patiserie și paste, până la înghețată, ciocolată, condimente, preparate alimentare omogenizate, alimente dietetice și băuturi (inclusiv bere) – lista completă se găsește anexată la Ghid.
Detalii complete și documentația necesară sunt disponibile pe site-ul AFIR, secțiunea Finanțare → Detalii și Anexe DR-23.
Descarcă acum Ghidul solicitantului și anexe din secțiunea Finanțare a site-ului AFIR: www.afir.ro
Profită de această oportunitate și transformă-ți ideea într-o afacere de succes!
Redactor: Geanina Lupu