Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt – Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Serviciului Rutier și Secției de Poliție Rurală nr. 3 Corabia, au continuat activitățile desfășurate în cadrul campaniei „La pas, la volan sau la pedală, siguranța începe cu tine!”, având ca obiectiv prevenirea victimizării pietonilor și bicicliștilor din județul Olt.
Acțiunile au avut loc atât în incinta Căminului Cultural din comuna Izbiceni, unde polițiștii au purtat discuții interactive cu membrii comunității, cât și pe Drumul Județean 642, unde pietonii și bicicliștii au primit recomandări directe pentru deplasarea în siguranță.
Potrivit reprezentanților IPJ Olt:
”Participanții au fost informați despre importanța respectării regulilor de circulație, utilizării echipamentelor reflectorizante pe timp de noapte și adoptării unui comportament preventiv în trafic. Inspectoratul de Poliție Județean Olt reamintește că siguranța rutieră începe cu fiecare dintre noi, iar prin eforturi comune putem reduce riscul de producere a accidentelor”.
Campania „La pas, la volan sau la pedală, siguranța începe cu tine!” va continua și în alte localități din județ, adresându-se tuturor participanților la trafic.
Redactor: Roxana Mihalache