REȚINUT PENTRU LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE

0
72

Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 1 Bobicești, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, au reținut un tânăr de 23 de ani, din comuna Oboga, județul Olt, bănuit de comiterea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe. Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Olt:

”În noaptea de 20 spre 21 iulie , în jurul orei 01:30, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat din comuna Oboga ar fi fost agresat fizic de un tânăr, din aceași localitate.  La fața locului au intervenit de urgență polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 1 Bobicești, care, în urma primelor cercetări, au stabilit că în contextul unui conflict spontan, un tânăr de 23 de ani ar fi agresat fizic un bărbat de 46 de ani, din aceași localitate, care se afla pe strada Principală. În cauză a fost întocmit un dosar penal, iar cercetările sunt continuate, sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor și pentru luarea măsurilor legale care se impun”.

În urma administrării probatoriului, la data de 24 iulie, față de persoana bănuită a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt reafirmă angajamentul ferm pentru menținerea ordinii publice și siguranței cetățenilor, intervenind prompt în fața oricăror acte de violență care afectează liniștea comunității.

Pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, inclusiv de prezumția de nevinovăție.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.