40 de elevi s-au întrecut, astăzi, la concursul cu tematică de prevenire a incendiilor, “Prietenii Pompierilor”.
Întrecerea a fost organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt și Inspectoratul Școlar Județean Olt și s-a desfășurat pe Stadionul 1 Mai din municipiul Slatina.
Concursul „Prietenii Pompierilor” este dedicat elevilor din învățământul gimnazial și este organizat în scopul dezvoltării cunoștințelor din domeniul situațiilor de urgență.
Echipajele, formate din câte nouă concurenți și o rezervă, au avut de parcurs o probă teoretică, cu întrebări din domeniul prevenirii și stingerii incendiilor și două probe practice: pista cu obstacole și ştafetă de 400 m, cu obstacole.
Clasamentul final a fost următorul :
Locul I: Școala Gimnazială Perieți
Locul al II-lea: Școala Gimnazială Mărunței
Locul al III-lea: Școala Gimnazială Schitu
Mențiune: Liceul Tehnologic Văleni
Redactor: Roxana Mihalache