Făra evenimente deosebite în perioada alegerilor prezidențiale

0
20

Pe durata desfășurării alegerilor prezidențiale, nu au fost semnalate evenimente deosebite care să afecteze desfășurarea în condiții de siguranță a procesului electoral, din perspectiva competențelor Ministerului Afacerilor Interne. Apreciem efortul celor aproximativ 1.800 de angajați ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne – polițiști, jandarmi, pompieri și personal din alte unități – care au acționat pentru menținerea ordinii publice, protejarea secțiilor de vot și verificarea sesizărilor referitoare la posibile incidente de natură electorală. Pe parcursul zilei de vot, au fost primite 16 sesizări privind posibile încălcări ale legislației electorale, dintre care 2 sunt confirmate, 5 sunt în curs de cercetare, 5 nu s-au confirmat, iar 4 sesizări au fost transmise pentru competentă soluţionare către BEC. Cele mai frecvente au vizat continuarea propagandei electorale și utilizarea mijloacelor de fotografiere sau filmare în cabina de vot. Adresăm mulțumiri cetățenilor care au participat la vot în mod responsabil, cu respect față de lege și valorile democratice. De asemenea, ne exprimăm recunoștința față de reprezentanții mass-media care, pe întreaga durată a perioadei electorale, au contribuit la o informare corectă și echilibrată a opiniei publice în legătură cu misiunile desfășurate de structurile MAI. Structurile Ministerului Afacerilor Interne vor continua să acționeze pentru menținerea ordinii și siguranței publice și pentru intervenția promptă în sprijinul cetățenilor.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.