POLIȚIA ROMÂNĂ ȘI CRUCEA ROȘIE ROMÂNĂ LANSEAZĂ PROIECTUL PILOT „SMART AND SAFE”, PENTRU PREVENIREA VICTIMIZĂRII MINORILOR

0
49

Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității,  și  Crucea Roșie Română lansează proiectul – pilot de prevenirea victimizării minorilor „Smart and safe”. Potrivit unui comunicat al Poliției Române:

“Scopul proiectului este creșterea gradului de siguranță al elevilor, prin informarea acestora cu privire la potențiale pericole și, totodată, prin furnizarea de soluții, utilizându-se metode educativ – preventive specifice vârstei lor. Proiectul se desfășoară în perioada aprilie – iunie 2025 și are drept obiective consolidarea cunoștințelor de educație preventivă și pentru sănătate ale elevilor din clasele II – IV, pentru formarea unui comportament sigur, luarea deciziilor adecvate în anumite situații și dezvoltarea colaborării interinstituționale pentru siguranța copiilor”.

În prima etapă, proiectul va fi implementat în două unități de învățământ din București, respectiv Școala gimnazială „Elena Văcărescu” și Școala gimnazială „Ionel Teodoreanu”. După evaluarea rezultatelor obținute, inițiatorii proiectului își propun dezvoltarea unui proiect la nivel național. Activitățile constau în organizarea de întâlniri interactive cu elevii din clasele II – IV, având ca tematică de dezbatere posibilitățile de evitare a riscurilor.

Potrivit aceleiași surse:

“La finalul sesiunilor informativ – preventive, în perioada 2 – 6 iunie 2025, se va derula concursul „Smart and safe”, care va presupune parcurgerea de către echipaje reprezentative pentru școlile participante, a unor probe practice și teoretice, pe baza cunoștințelor acumulate pe parcursul campaniei.

În interacțiunea lor cu copiii, polițiștii vor aborda subiecte referitoare la siguranța pe stradă, siguranța în mediul digital, prevenirea disparițiilor, prevenirea bullying-ului, priorități permanente ale Poliției Române în domeniul siguranței minorilor”.

Voluntarii Crucii Roșii Române vor pregăti copii în acordarea primului ajutor, în situații cu care ei se pot întâlni în mediul școlar, pe stradă și acasă.

Demersul comun Poliția Română – Crucea Roșie Română este fundamentat de rezultatele pozitive obținute ca urmare a derulării mai multor acțiuni comune, la nivel național, din anul 2023, când cele două organizații au semnat un Protocol de colaborare pentru inițierea și implementarea de proiecte/campanii/activități punctuale comune, destinate prevenirii criminalității și promovării sănătății.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.