Sistemul Garantie Returnare – Perspective si impact in economia circulara

0
93

„Pentru că vorbim despre inovație și despre reglementare vreau să vă spun că SGR, deși se prezintă oarecum atipic în ceea ce privește inovația, fiind un sistem arhaic, astăzi, față de situația existentă în urmă cu 50 de ani, acest sistem preia anumite tehnologii, sisteme informatice extrem de complexe, conectează mii de mașinării, pentru că avem peste 5000 de astfel de #RVM-uri, iar acest număr va crește în acest an.

Totodată, SGR a deschis oportunități de afaceri în România și nu mă refer doar la colectorii formali care sunt câteva mii. Nu aș minimaliza efectul, deoarece aceștia pun o pâine pe masă la finalul zilei strângând pet-urile din coșurile de gunoi, de pe marginea drumului, parcuri, din natur. Mă refer și la crearea de noi locuri de muncă în cadrul fabricilor de producție a RVM-urilor, al companiilor de transport al materialului reciclat, al firmelor care furnizează piese și alte componente specifice pentru fabricarea aparatelor. Este un întreg lanț de noi locuri de muncă verzi, avem o întreagă industrie orizontală în mișcare, de la transportatori și până la producători care și-au mărit substanțial capacitatea sau care se pregătesc acum să se extindă, a subliniat ministrul Mircea Fechet, în discursul său în cadrul Conferinței „Concurența: soluții inovative în cadrul de reglementare”, organizată de Consiliul Concurenței împreună cu Facultatea de Drept ASE București.

Evenimentul a adus în prim plan provocările și beneficiile implementării Sistemului de Garanție-Returnare, un instrument-cheie în economia circulară, cu impact direct asupra sustenabilității mediului. Discuțiile au vizat perspectivele de dezvoltare și de identificare a soluțiilor pentru optimizarea funcționării SGR în România.

Cu această ocazie a fost lansat Raportul de activitate al Consiliului Concurenței pentru anul 2024 și a fost dezbătut modul în care concurența poate depăși provocările economice și sociale stimulând dezvoltarea de soluții inovatoare în cadrul reglementărilor existente.

Au fost prezentate practicile noi și neconvenționale care au determinat autoritatea de concurență să își adapteze procedurile de analiză la noile realități economice. Concurența pe piețele digitale a fost o altă temă abordată în cadrul evenimentului, având în vedere evoluțiile rapide ale tehnologiei și impactul acestora asupra structurii pieței și comportamentelor consumatorilor.

Sistemul GARANTIE- RETURNARE continuă să înregistreze rezultate pozitive, consolidându-se ca un mecanism esențial pentru protejarea mediului și reducerea deșeurilor din România. Doar în luna martie 2025, românii au returnat peste 348,8 milioane de ambalaje, echivalentul a peste 32.100 de tone de #PET-uri, sticle și doze de aluminiu, care au fost direcționate către reciclare. În primul trimestru din 2025, Sistemul Garanție-Returnare a atins performanțe semnificative:

  • peste 190,2 milioane PET-uri
  • 88,7 milioane doze de aluminiu
  • 69,7 milioane sticle

 Ritmul susținut de dezvoltare al infrastructurii SGR este confirmat și de extinderea rețelei naționale de puncte de colectare automată, cu 192 de noi RVM-uri puse în funcțiune în ultima lună.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.