Stadiul autorizării plăților finale aferente anului de cerere 2024

0
144

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată aproximativ 98% din totalul fermierilor declarați eligibili în Campania aferentă anului de cerere 2024.

În perioada 02 decembrie 2024 – 01 aprilie 2025, APIA a autorizat la plată suma totală de 997.669.538 euro (4.963.766.231 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, astfel:

585.041.270 euro (2.910.756.021 lei) din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);

210.213.852 euro (1.045.939.525 lei) din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);

37.382.067 euro (185.998.743 lei) cofinanțare de la Bugetul Național (BN1);

165.032.349 euro (821.071.942 lei) din Bugetul Național (BN).

  • Începând cu data de 02 decembrie 2024, în conformitate cu atribuțiile ce îi revin, pentru plată finală aferentă Campaniei 2024, APIA a plătit din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), suma totală de 584.156.546,32 euro (2.906.354.048,33 lei), pentru un număr de 696.928 beneficiari.
  • În Campania 2024, plățile din (FEADR) și (BN1) pentru intervențiile DR (dezvoltare rurală) se efectuează de către AFIR – Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
  • Plăţile pentru intervențiile finanțate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9753 lei/euro, iar plăţile pentru măsuri finanțate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,9756 lei/euro.

Reamintim că, în Campania de plată a avansului aferent cererilor de plată depuse în anul 2024 au fost făcute plăți din FEGA, FEADR și BN1 în valoare de 1.283.042.988 euro (6.383.586.787 lei).

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.