Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, (https://www.facebook.com/share/p/12DdF1irPSD/?mibextid=WC7FNe)
ce privesc presupuse fapte de nerespectare a procedurilor privind controlul judiciar, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean dorește să aducă o serie de clarificări:
„ Considerăm necesar să subliniem că informațiile prezentate în materialul publicat sunt complet eronate și nu reflectă realitatea, neavând o bază factuală. De asemenea, menționăm că toate procedurile referitoare la controlul judiciar se desfășoară strict în conformitate cu prevederile legale și nu există nicio derogare de la aceste proceduri. Persoana supravegheată se prezintă la sediul unității de poliție conform programului întocmit de polițistul desemnat cu supravegherea.
Inspectoratul de Poliție Județean Olt își desfășoară activitatea cu responsabilitate și profesionalism, respectând legea și standardele etice. În acest sens, instituția noastră respinge categoric orice acuzații de abuz sau înțelegeri nepotrivite între reprezentanții poliției și ai altor autorități.
Asigurăm cetățenii că întreaga activitate a Inspectoratului se desfășoară în deplină transparență și conform legii, iar integritatea și corectitudinea sunt valori esențiale pentru noi. Susținem dreptul la o informare corectă și responsabilă. Încurajăm media și opinia publică să se bazeze pe surse verificate și să evite răspândirea de informații eronate care pot afecta grav imaginea și reputația unor persoane sau instituții fără nicio dovadă concretă.”
Redactor: Geanina Lupu